Când îţi protejezi copilul în exces, poţi dărâma în loc să clădeşti

17 03 2009

Uneori suntem extrem de protectivi cu copiii noştri. Nu vrem ca ei să fie răniţi, cum, probabil, s-a întâmplat cu noi când eram copii. Teama pentru copiii noştri, grija mărită faţă de ei, dorinţa de ai proteja oricând şi oriunde ne face să alunecăm fără să gândim pe panta excesului. Aşa putem deveni asemeni unor cloşti care sunt mereu vigilente cu puii care abia au ieşit din ou. Dar, tot asemeni cloştilor, nu ne dăm seama că puii pe care îi avem în grijă pot fi nişte răţuşte care au nevoie de puţină apa unde să se poată bălacii pentru a se simţi în mediul lor.

Copiii seamănă cu părinţii lor, dar nu sunt nişte mici clone ale acestora. Ei sunt diferiţi şi au nevoie de propria lor experienţă pentru a putea avea propria lor viaţă, pentru a putea dobândi propria lor identitate. Numai aşa se pot dezvolta firesc şi normal. Numai aşa pot dobândi acea experienţă, apoi acele calităţi care să îi poată ajuta să se ferească ei înşişi de pericolele care le oferă existenţa. Aşa pot învăţa cum să treacă acele obstacolele care apar drumul vieţii oricărui om la un moment dat. Obstacolele se numesc încercări ale vieţii, iar ele sunt menite pentru a fi trecute, pentru a putea deveni o fiinţe împlinite.

Pe acest drum al vieţii, noi oamenii suntem asemeni eroilor din basme care trec o succesiune de probe, pentru ca în final, de exemplu, să intre în posesia merelor de aur.

Dar, revenind la copiii noştri, putem vedea cum deseori mama nu conştientizează că prin grijă excesivă poate dăuna copilului ei. Ea, fără să vrea, nu îl poate lăsa să fie aşa cum îşi doreşte el pentru a putea să se dezvolte, să crească pentru a putea să se încumete fără teamă pe drumul plin de încercări al propriei vieţi.

Am întâlnit situaţii în care mama nu îşi lasa fiica să se joace cu copiii de pe stradă pe motiv că aceştia nu îi puteau oferi decât lucruri urâte: înjurături, comportamente agresive, proastă creştere etc. Acest lucru nu era înţeles asa de către copil care devenea din ce în ce mai nervos şi mai dificil. Mama se mira de ce se întâmplă acest lucru şi nu putea să îşi explice de ce fiica sa este atât de ciudată şi dificilă. Fetiţa începuse să îşi creeze o lume a ei, imaginară, total diferită de ce a reală, iar în mediul de la şcoală se simţea izolată şi ironizată de colegii care nu ştiau prin ce trece ea.

Dacă fetiţa încerca să se apropie de un copil de aceeaşi vârstă cu ea, la şcoală, prin vecini, sau prieteni, mama intervenea şi de cele mai multe ori o îndepărta, nelăsând-o pe motiv că toţi ceilalţi aveau diferite comportamente care erau nepotrivite şi care o puteau influenţa în mod negativ.

Problema în loc să se rezolve de la sine aşa cum spera mama se acutiza din ce în ce mai mult. Acum nu mai mai aveam de-a face cu o mamă care dorea numai bine pentru fiica sa, încercând să o protejeze de prietenii pe care copila şi-i putea face, ci aveam de-a face cu o mamă care nu conştientiza că acea grijă excesivă îi face rău copilului ei. Situaţia se acutiza din ce în ce mai mult, iar problema nu mai era a mamei ci şi a fiicei care devenise din ce în ce mai nemulţumită şi mai neînţeleasă.

În aşa fel mama, din dorinţa ei de a nu i se întâmpla nimic rău sau urât fiicei sale, în loc să clădească un om îl dărâma. (psiholog Anca-Elena Vintzeanu)

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

Reclame

Acțiuni

informatie

5 responses

26 03 2009
Anca Bejan

E o greseala in titlu: poti darama in loc sa cladesi. cLadesti. Lipseste L. Asta nu inseamna ca nu vad padurea de copaci. Acest blog este foarte interesant!!!

5 04 2009
geanina

Imi pun intrebarea: oare cum mama fetitei a reusit sa aiba o familie si sa faca un copil daca este atat de evitanta in legatura cu relatiile sociale? Pentru ca problema mamei se transfera, prin supra-protectie, asupra fiicei. Si mama uita ca oamenii sunt fiinte sociale si nu printi (printese) bune de expus in palate de clestar. E o mare trauma, cea pe care o sufera copilul, ale carui stari sunt inhibate, a carui creativitate este limitata, a carui personalitate e zdrobita fara drept de apel si al carui impuls de socializare e desfiintat chiar din faza de gand. Ce o vrea mama de la puiul ei? Si uite, ca, si familia este, paradoxal, mediul de favorizare a handicapului. De aici am putea pune bazele unei noi teorii a lanturilor cauzale. Si daca ma gandesc mai bine, copiii pot semana cu parintii lor pentru ca dezvoltarea personalitatii lor e influentata de factorii ereditari, de mediu si de educatie. Dar, la un moment dat intervine si liberul arbitru al fiecaruia. Si de aici apar conflictele: interne, cu cei din jur, nevrozele, psihozele, tentativele suicidare. Si mai cred ca aceste comportamente de evitare a relatiilor sociale sunt consecinta negativa a mediului urban si a desocializarii si a lipsei de identitate a oamenilor care locuiesc in oras (mai ales in orasele mari). De aici si nevoia unei terapii de redecizie. Si asta imi intareste convingerea ca cei sapte ani de acasa sunt foarte importanti iar o scoala de parinti ar fi cu atat mai necesara acum, cand oamenii simt ca-si pierd identitatea si radacinile si valorile. Imi place sa cred ca oamenii isi pot iesi din scenariul de viata in care incep sa simta disconfort si sa decida pentru ei insisi. Imi place si cuvantul care defineste foarte bine capacitatea si puterea oamenilor de a-si schimba destinul: Timshel! (tu poti!) – foarte motivational. Toate bune!
Geani

9 04 2009
Cristina

Mediul meu de activitate imi demonstreaza faptul ca un copil este constient impiedicat de parinti sa evolueze- pe motiv ca soarta lui este predestinata, este sarac, este tigan, este dificil, sau pur si simplu nu are sanse de reusita acolo unde parintii au esuat. Parinti transmit patternuri de comportament si reactie la mediu care ii impiedica sa gandeasca dincolo de viziunea impusa. Vad copii saraci , suficient de inteligenti ca sa isi depaseasca conditia sociala, si care sunt „tinuti pe loc” de parinti care se dezintereseaza de soarta lor sau care nu se incred in potentialul de reusita al copiilor.
Aceasta viziune vine ca o perspectiva din punctul celalalt de vedere al supraprotectivitatii.Exista si dezinteres fata de propriul copil, situatie in care,evident, se darama si nu se construieste.

14 04 2009
geanina

nu stiu cum altfel sa fac, si abuzez de acest spatiu, pentru a va prezenta un fenomen:
http://stirileprotv.ro/show-buzz/muzica/costel-busuioc-si-a-gasit-nasa-in-marea-britanie.html
Poate deschizi un topic despre setul perceptiv si diferentele dintre ceea ce ne asteptam sa se intample si ceea ce se intampla, de fapt, in realitate.

22 12 2009
Daniela

Sunt rezultatul unui astfel de comportament al mamei, coroborat cu violenta fizica si verbala excesiva ( si asta din cauza fricii ei de lume, de confruntari, de provocari , de comparatii cu ceilalti – nascuta dintr-un comportament violent al bunicului meu si unul excesiv de permisiv al bunicii mele) si confirm faptul ca se creeaza in timp o tensiune incredibila , cel putin in cazul meu, pentru ca am simtit ca personalitatea mea este mult mai puternica si mai stabila decat a mamei si am incercat sa imi controlez impulsurile , dar mi-a trebuit mult timp sa iert, sa inteleg , sa accept , sa analizez , sa diger , sa ma adaptez, am fost o rebela din ziua in care nu am mai reusit sa ma stapanesc si sa fiu copilul ascultator , cu bun simt si respect.Mi-am pastrat respectul pentru mama, am limite foarte bine stabilite pe care nu le incalc, desi as putea sa repet modelul ei si ma stapanesc la maxim,( desi si tendinta mea este sa am un comportament identic cu al mamei si sa fiu exagerata si foarte severa)dar sarcina mea este de doua ori mai dificila decat a unui om fara traume, am dublu filtru mereu, dublu feed -back , dubla cenzura si enorm de mult stress inca stocat in subconstient.E un lucru remarcabil sa ai masura in toate si intelepciune, iar trecand printr-o copilarie ca a mea, masura si echilibrul are dubla valoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: