Oglindă, oglinjoară

11 11 2009

Mă uit în oglindă şi nu îmi place ceea ce văd. Nu mai sunt copil, dar încă mai vreau să fiu pentru că îmi este teamă. Îmi este teamă să cresc, să devin adult, să nu mai fiu eu cel de până acum. Simt tristeţe şi singuratate. Simt că părinţii mei nu mă înţeleg şi nu văd ceea ce se întâmplă cu mine. Mă doare şi mă apasă din ce în ce mai tare. Îmi vine să ţip. Îmi vine să fug. Să mă ascund pentru a înţelege ceea ce se întâmplă cu mine. Mi-e greu să exprim aceste lucruri, şi îmi este din ce în ce mai greu să comunic cu părinţii mei ceea ce simt. Mă uit la ei şi nu îi mai văd cu aceeaşi ochi de copil. Acum ei sunt altfel, dar şi eu sunt altfel şi nu am cui să spun acest lucru. Uneori sunt nervos, alteori visător, iar stările care mă inundă nu le înţeleg şi nici nu ştiu cui i-aş putea spune aceste lucruri despre mine. Ai mei nu mă înţeleg, sunt panicaţi, nervoşi şi de cele mai multe ori nu au timp sau rabdare pentru a mă asculta, iar eu simt că vina este a mea. Ei nu văd că între noi se sapă o prapastie adâncă. Aş vrea să clădesc punţi, dar îmi este frică. Mi-e teamă că nu voi fi înţeles, şi iar voi fi certat că nu sunt cum eram până acum, un copilaş dragălaş care îşi diviniza părinţii. Oare de ce îi văd acum cu alţi ochi? Oare de ce în sufletul meu se amestecă atâtea trăiri? Mă simt dezorientat şi am nevoie de înţelegere şi de sprijin.

Mă uit în oglindă şi văd cum trupul meu nu mai este la fel. Este modificat şi nu îmi place acest lucru. Mă face să îl ascund sub haine, sub alte accesorii care adulţilor nu le plac. Nu îmi găsesc locul, nu prea ştiu cine sunt. Mai sunt un copil? Ce se întâmplă cu mine? Ce se întâmplă cu ai mei şi de ce acum mi-au devenit din prieteni dujman

Mă uit în oglindă şi încă nu ştiu foarte clar cine sunt sau ce am să devin. Aş vrea să fiu în multe feluri, dar încă nu m-am hotărât cum să fiu, cine să fiu.

Ma uit în oglindă şi uneori plâng pentru că sunt pe cale să pierd ceva. Ce anume nu ştiu! Probabil, copilăria mea.

În textul de mai sus am încercat să surprind o frântură din adolescenţă pentru cei care trăiesc această etapa, dar în mod special pentru cei care au trecut de ea. Poate am reuşit sau poate nu. Dar sper măcar să fi atras atenţia celui care este părinte de adolescent şi care a uitat că şi el a fost adolescent cândva. Dacă vrei poţi adauga şi tu la comentarii impresii sau amintiri despre adolescenţa ta. Poate aşa reuşim să-i sprijinim şi pe alţii, părinţi sau adolescenţi prinşi în mirajele acestei etape de viaţă.

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

Reclame

Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: