Menopauza, ca şi adolescenţa, este o perioadă critică din viaţa unei femei

11 02 2011

Menopauza sosește la mijlocul vieții, o dată cu urmele lăsate de timpul pe care l-am trăit. Pentru multe femei ridurile, creșterea în greutate, reducerea posibilității de a mai procreea, copiii mari – adolescenți sau de căsătorit -, pot creea în sufletul acestora adevărate furtuni încărcate de sentimente și trăiri negative.  Irascibilitate, îngrijorare, nemulțumire, stimă de sine scăzută, teama de boală, de singurătate sau de moarte sunt câteva din trăirile pe care le poate avea o femeie aflată în perioada premenopauzei sau cea a menopauzei.

Simțim că feminitatea este cea care ne este amenințată și are cel mai mult de suferit în acestă etapă de viață prin modificările din plan sexual, cât și prin cele legate de aspectul fizic. Dar acestea sunt doar aspecte ale feminități, feminitatea presupunând mult mai multe lucruri.

Aspectului fizic al femeii, care este supus modificărilor (ridurile, creștera în greutate), produce adevărate răni narcisice care au impact direct asupra stimei și a imaginii de sine. Gânduri precum: nu mai sunt la fel de frumoasă, nu mai sunt la fel de admirată , corpul meu începe să îmbătrânească și nu mai e atractiv, nu mai sunt dorită, sunt des întâlnite la femeile aflate în această perioadă de viață.

Menopauza ca și adolescența este considerată din punct de vedere psihologic o etapă critică de viață. În amândouă se produc schimbări majore și modificări în mai multe planuri ale existenței noastre (psihologic, fiziologic, relațional etc.). Dacă la adolescență întâlnim trezirea sexualității, la menopauză am putea spune că avem de-a face cu declinul ei. Amândouă etapele sunt însoțite de trăiri și emoții puternice în coloratură: tristețe, nemulțumire, furie, disperare, teamă, incertitudine, negativism, revendicări etc. Și toate acestea ar trebui să ne facă să gândim la faptul că, dacă adolescența am trecut-o cu bine, la fel se va întmpla și cu menopauza care este și ea o etapă în existența noastră.

Există situații în care tulburările psihologice aduse de premenopauză sau menopauză sunt foarte intense și simțim că nu putem să ne descurcăm, că nu putem să le facem față, că avem nevoie de un sprijin sau de un ajutor pentru a putea trece prin acestă etapă importantă din viața noastră. În aceste situații există posibilitatea de a apela la o consiliere psihologică sau psihoterapie care să ajute în rezolvarea problemelor care apar în acest context.

Premenopauza sau menopauza pot cauza: crize în cuplul conjugal, depresii, conflicte diverse, îngrijorare, iritare, furie, teamă, tensiuni resimțite de persoana care trece prin acestă perioadă, cât și de cei din familia acesteia, și alte diferite stări resimțite destul de intens.

Beneficiile rezultate dintr-o intervenție psihologică într-un astfel de caz pot fi următoarele:

  • descoperirea acelor aspecte care ne pot ajuta să trecem prin această perioadă
  • clarificarea a ceea ce se întâmplă în noi și cu noi
  • reconstruirea imaginii de sine, a stimei de sine
  • racordarea la noile schimbări și acceptarea acestora
  • descoperirea  avantajelor și părților pozitive pe care ni le aduce această vârstă
  • posibilitatea de a te cunoaște
  • ocazia de a te accepta așa cum ești tu acum și cum vei deveni în viitor
  • posibilitatea de a te iubi tu însăți în primul rând, iar mai apoi să cauți iubirea și aprecierea celorlalți
  • posibilitatea de a te redescoperi

Acestea sunt numai câteva din aspectele pe care le poți dobândi în urma unei intervenții prihologice centrată pe problemele specifice etapei de criză prin care treci tu, cât și pe problemele specifice numai ție.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com

Reclame

Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: