Mama absentă psihologic

26 01 2015

           Singuri sau împreună, trăim într-un univers de relații interumane. În acest univers fiecare relație reprezină o părticică a unui întreg care definește și dă consistență a ceea ce suntem. Cea mai importantă relație, care stă la baza întregului univers, se naște în urma interacțiunii pe care o avem cu prima persoană pe care o cunoaște, cu mama. Felul în care are loc trăirea primei experiențe de relație influențează prezentul și viitorul întregului univers de relații. Amprenta relației cu mama se regăsește în tot ceea ce constituie dimensiunea relațională. Bună sau rea, gratificantă sau frustrantă, vie sau moartă, iubită sau urâtă, sănătoasă sau toxică, acestă relație primară va influența traseul existenței noastre.

           Relația dintre copil și mamă se construiește înainte de momentul nașterii încă de pe când copilul se afla în pântecul matern. Din mediul intrauterin, fătul poate percepe bătăile inimii mamei, sunetele lumii intrauterine, vocea mamei, chiar și pe cea a personelor cu care mama vorbește. Sentimentele și emoțiile mamei, pozitive sau negative, au acces direct către copilul încă nenăscut. Mama însărcinată este necesar să fie protejată de aspectele nocive fizice și emoționale, această protecție resfrângându-se și asupra copilului. Protejând mama, copilul va avea șansa unei dezvoltări și adaptări cu succes la viață. Mama este pentru copil persoana cea mai importantă și prin faptul că el stabilește cu ea prima relație. Ea este cea care pregătește și întâmpină venirea pe lume a copilului iar modul în care o face va reprezenta piatra de temelie a relației pe care o va avea cu copilul său, dar și a tururor celorlalte relații pe care copilul le va stabili cu lumea.

           După naștere, un alt factor ce influențează această primă relație este climatul emoțional în care vine copilului. Este necesar ca acest climat emoțional, construit atât de mamă cât și de familie, să fie deschis la nevoile fizice și emoționale ale pruncului. La început copilul, nefamiliarizat cu această lume, nu posedă un limbaj care să-l ajute în a-și exprima nevoile care se cer a fi satisfăcute. Mama este cea care descifrează mesajele transmise de copil. Plânsetul, zâmbetul, agitația membrelor, sunetele scoase de copil sunt începutul comunicării dintre copil și mamă. Prin aceste reacții copilul încearcă să spună mamei ceea ce simte. Inițial, el nu poate înțelege ceea ce simte, el simțind nu o stare anume, ci un amestec de stări și emoții, care la început sunt imposibil de înțeles și descifrat de bebelușul abea născut. Durerea, plăcerea, discomfortul, teama etc. nu sunt simțite separat, ci laolaltă declanșând un fel de haos interior pe care încă nu îl poate descifra deoarece el încă nu are această abilitate. Aici intervine necesitatea prezenței psihologice a mamei. Iar mama prezentă psihologic este mama capabilă să descifreze și să satisfacă nevoile fizice și emoționale ale copilului. Această mamă știe, simte, intuiește cererile copilului său, traducând întâi sieși ceea ce copilul are nevoie, iar mai apoi, prin reacțiile și acțiunile ei asupra copilului redă acestuia descifrarea propriul său mesaj cât și răspunsul mamei, astfel mama își învață pruncul să deosebească și să înțeleagă atât ceea ce vine din el cât și din afara lui.

           Neînțelegerea nevoilor copilului de către mamă duce la neglijarea și nesatisfacerea acestora, la frustrare, discomfort și neînțelegere pentru copil. O mamă abesentă psihologic, adică o mamă care nu este sensibilă în a înțelege, descifra și reda multitudinea de mesaje pe care copilul o transmite creează premisele unei întârzieri sau stagnări în dezvoltarea copilului.

           Mama este absentă din punct de vedere psihologic atunci când suferă de o afecțiune fizică sau psihică, când este preocupată sau absorbită de îndeplinirea altor roluri și nu de cel matern, când este incapabilă din diferite motive să intre în rol parental: lipsă de experiență, lipsă de educație, dificultăți de empatie sau de înțelegere, dificultăți emoționale (conflicte, pierderi, despărțiri, diverse traume etc.). O mamă poate fi prezentă fizic alături de copilul ei, dar poate fi absentă psihologic. Prezența fizică a mamei nu atrage după sine și prezența psihologică a acesteia.

            Câteva din dificultățile de dezvoltare ale copilului apărută în cazul unei mame absente din punct de vedere psihologic: întârzieri în dezvoltarea fizică (când nu există probleme medicale), întârzieri în achiziția limbajului sau dificultăți de limbaj, greutate în adaptarea copilului în diferite medii (creșă, grădiniță), tulburări comportamentale (agresivitate, negativism, izolare sau tendințe către izolare, timiditate etc.), distorsiuni la nivelul imaginii de sine și a stimei de sine etc.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 

 

Reclame




Redefinirea relației părinte – copil

20 11 2014

Gândindu-mă la persoanele implicate într-o relație „părinte de adult” – „copil devenit adult” am scris acest material în încercarea de a clarifica ceea ce înseamnă redefinirea relației părinte – copil, atunci când copilul a ajuns la vârsta maturității.

În cabinetul de psihoterapie sunt întâlnite frecvent diferite probleme izvorâte din relațiile nepotrivite ale părinților cu copiii lor care nu mai sunt copii. Disfuncționalitățile acestor relații sunt generatoare de multiple conflicte și neînțelegeri care duc la neîmpliniri, neputințe, dezechilibre în viața persoanelor angrenate în relație. Avem curajul, sau ne este mai la îndemână, de a ajunge la o psihoterapie sau o consiliere psihologică cu copilul nostru minor, dar destul de rar avem curajul de a ajunge în cabinetul de psihoterapie cu mama sau tata pentru a ne rezolva problemele existente într-o relație de tipul copil devenit adult și părintele său. Dacă am încerca să schimbăm puțin perspectiva, am avea de câștigat echilibru interior și mulțumire de sine pentru cei implicați.

Din diferite motive – prejudecată, rușine sau lipsă de informare – persoanele prinse în astfel de relații disfuncționale evită, de cele mai multe ori, căutarea unor soluții prin intermediul unei consilieri sau psihotarapii, ajungând la deteriorări sau rupturi ale relațiilor care influențează sau se perpetuează în întregul sistem relațional al persoanei. Orice fel de relație funcțională sau disfuncțională se perpetuează de-a lungul generațiilor cu sau fără voia noastră. Modalitatea de a schimba ceva se poate găsi coștientizând și înțelegând cum se formează, se dezvoltă și funcționează relațiile.

Relația părinte – copil este cea care stă la baza tuturor relațiilor pe care le formăm și le dezvoltăm cu toate persoanele din grupurile pe care le frecventăm. Acestă relație, la fel ca și persoanele care sunt implicate în ea, evoluează și se modifică de-a lungul vieții. De aceea, este potrivit să știm că numai relațiile sănătoase sunt cele care aduc echilibru și împlinire oricărei ființe umane. Construind și perpetuând o relație sănătoasă între părinte și copil încă de la începuturile vieții, apoi între părinte și copilul devenit adult, dăruim generațiilor viitoare echilibru, maturitate și împlinire de sine. Relația între părinte și copil nu rămâne mereu aceeași, ea se transformă și se reașează pe noi poziții, cunoscând noi perspective, adică se redefinește, o dată cu creșterea copilului și transformarea lui în adult. Rolurile protagoniștilor acestei relații se transformă de la dependență și inegalitate, la independență și egalitate.

Când copiii au crescut ne poate fi greu să ne obișnuim cu ideea că aceștia au ajuns la vârsta maturității și de cele mai multe ori avem tendința de a-i considera in continuare neajutorați și lipsiți de experiență, omițând faptul că ei au crescut și că au devenit adulți, poate chiar și părinți, că sunt oameni capabili și răspunzători de propriile vieți și decizii. În acestă situație relația părinte – copil este necesar să fie redefinită pentru a evita posibilele tensiuni, conflicte sau disfuncționalități care se pot instala între cele două generații. Aceste aspecte influențează nu numai persoanele implicate în mod direct, ci și ceilalți membri colaterali ce alcătuiesc familia – soți, soții, copii sau nepoți. Astfel se nasc situații generatoare de conflicte, nemulțimiri și sentimente de neputință atât de-o parte cât și de cealaltă a relației părinte – copil. Pentru a putea evita acest gen de relații care se pot instala în viața noastră este mult mai sănătos să găsim o altă perspectivă a acestei relații, care ne-ar aduce mulțumirea și împăcarea a ceea ce trăim.

 

Câteva repere pentru redefinirea relației părinte – copil

 

În încercarea de a vă familiariza cu ceea ce înseamnă transformarea unei relații părinte – copil voi încerca să vă prezint câteva aspecte care pot fi luate în considerare, aspecre pe care le-am numit repere.

Unul dintre acestea ar fi transformarea rolului de părinte. Asta înseamnă că dacă până acum rolurile dintre părinte și copil erau inegale și exista dependența totală a copilului de alegerile și deciziile părintelui, acum acest raport s-a schimbat, amândoi fiind adulți egali, fiecare implicat și răsunzător de propriile sale alegeri și decizii. Astfel ajungem la egalitate între roluri și la independența copilului devenit adult. Ne putem reprezenta această egalitate, comparând-o cu relația dintre doi prieteni.

Un alt aspect de luat în considerare, poate fi acela de a accepta schimbările pe care le trăiți sau de a fi deschis către acest lucru. Viața trăită până acum a adus schimbări persoanelor implicare în relație. Aceste schimbări ar trebui să se desfășoare natural fără să creeze probleme, lăsându-i fiecărei persoane implicate în relație găsirea și implementarea propriilor soluții.

Crearea unei legături noi și adecvate între generații, mai poate fi considerat un reper important în redefinirea acestei relații. Astfel se găsesc noi abordări ale problemelor, se produce o eliberare din vechile roluri ce implicau dependență și inegalitate, urmată de o reintrare în noile roluri ce aduc independență și egalitate. Acest lucru este posibil printr-o separare a copilului de părinte, separare care nu poate să se producă decât cu implicarea și acordul ambelor părți. Mai clar însemnând oferirea de către părinte a libertății de decizie a copilului, precum și implicarea și asumarea acestuia din urmă în rolul de adult.

 

Câteva idei care pot ajuta părintele să redefinească relația cu copilul lui acum devenit adult:

 

  • să tratăm copiii ca pe niște adulți, considerându-i oameni în toată firea, capabili și asumați;
  • să acceptăm că ei au propria lor viață, diferită de a noastră, construită din propriile lor dorințe și alegeri;
  • să ne concentrăm asupra propriei noastre vieți, găsind noi perspective, ocupații, priorități, care ne pot ajuta să ne împlinim existența;
  • să construim relații flexibile cu copiii noștri, acum deveniți adulți;
  • să-i acceptăm cu propriile lor decizii și existențe, chiar dacă nouă nu ne fac păcere sau considerăm că sunt nepotrivite din punctul nostri de vedere;
  • să îi vedem ca pe niște egali, renunțând la poziția de autoritate din trecut;
  • să îl ajutăm să se desprindă din dependența relației părinte – copil, fiindu-le alături așa cum ei o cer și nu așa cum vrem sau considerăm noi;
  • să le oferim sprijin potrivit, numai atunci când solicită acest lucru;
  • să îi ascultăm ca pe niște prieteni, oferindu-le sfaturi numai dacă le cer;
  • să nu îl mai punem în ipostaza de copil dependent sau neajutorat etc.

 

În cazul în care nu puteți găsi acele repere de care aveți nevoie pentru a transforma relația părinte – copil devenit adult, puteți încerca să găsiți soluții potrivite căutând informații și sprijin prin intermediul unei consilieri psihologice sau psihoterapii individuale sau de familie, în funcție de situația pe care o trăiți. Acest gen de intervenție psihologică are menirea de clarifica și de a vă ajuta să înțelegeți ceea ce se întâmplă cu părintele și cu copilul acestuia devenit adult, dar și ce impact are relația părinte – copil în sistemul relațional al persoanei. Nu este niciodată prea târziu și nu este o rușine să ceri ajutor pentru a aduce ordine și înțelegere în relațiile de familie, pentru a rezolva acest gen de probleme care nu dau liniște și împăcare atât cu sine, cât și cu familia.

Consilierea psihologică sau psihoterapia individuală sau de familie te poate ajuta să înțelegi ce însemnă o relație sănătoasă atât cu cu propriul tău copil sau părinte, dar și cu celelalte persoane din viața ta, care sunt și cum pot fi depășite barierele care împiedică construirea și dezvoltarea unor relații sănătoase.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 





Divorțul părinților lasă urme greu de șters în sufletul copiilor

25 11 2011

Când părinții se despart situația nu este deloc plăcută pentru copiii care trec printr-o astfel de experiență dramatică și traumatică atât pentru ei, cât și pentru familia lor. Dorința de a-și recăpăta familia, de a o reconstrui după ruptura pe care a adus-o divorțul îi va însoți toată viața, chiar și la maturite în mintea lor ar putea fi întâlnit uneori acel dacă nu s-ar fi întâmplat… De multe ori, adulții prinși în trăirile lor intense și dureroase uită că alături de ei sunt acele suflete nevinovate care nu înțeleg și nu percep lumea așa cum o văd ei, adulții.Lipsa unei experiențe de viață, fragilitatea pe care o au – pentru că ei încă mai au de crescut – nu îi ajută să întrevadă acele soluții de viitor, atât de repede așa cum poate numai adultul să facă. Ei, de cele mai multe ori se simt neînțeleși, uitați, vinovați și poate pedepsiți de fapte pe care nu le-au făcut niciodată. Nu înțeleg că divorțul este o problemă ce se dezbate între adulți, iar ei nu au nici un fel de amestec în această hotărâre pe care au luat-o adulții și nu ei. Uneori, adulții greșesc neînțelegând ceea ce se întâmplă cu copii lor, neacordându-le acel răgaz și acea înțelegere de care copiii au atâta nevoie într-o astfel de situație. Ceea ce se întâmplă după divorț îi poate face să se simtă părăsiți, abandonați, uitați, neiubiți chiar de cei care sunt și au rămas pentru ei cele mai importante persoane din viața lor (părinții). Cu durere în suflet visează mereu la familia care a fost, încercând în mintea lor să o reconstruiască pentru a mai simți încă o dată acea căldură, înțelegere, iubire și echilibru pe care cândva îl simțeau. Pot apărea diverse probleme, cum ar fi: dificultăți școlare diferite, abandon școlar, izolare sau tendința către acesta, fuga în fantasmă sau în visare (acolo în acea lume imaginară unde pot face față acelor probleme de schimbare cu care sunt nevoiți să se confrunte), somatizări diferite, stimă de sine scăzută și probleme legate de imaginea de sine, sau mai grav probleme legate de adicții (consum de diferite substanțe), anturaje proaste și chiar tentative de suicid. Dacă sunteți părinți și treceți printr-o experiență dureroasă așa cum este divorțul sau separarea nu ezitați să faceți o vizită cu adolescentul sau copilul dumneavoastră la psiholog pentru a putea preveni și evita diferitele probleme care pot apărea dintr-o astfel de experiență de viață.

Nu lăsați pe mâine lucruri care se pot agrava din zi în zi și care pot influența în mod negativ viața copilului dumneavoastră.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu





Sunt gelos. Mă tratez?

28 04 2011

Gelozia este o stare afectivă, care dacă este trăită cu intensitate foarte mare ne poate afecta viața, creând stări de disconfort, nemulțumire, neînțelegere, furie, tristețe. Toate aceste aspecte emoționale au impact și asupra relațiilor pe care le stabilim cu ceilalți, a vieții noastre sociale. Motivul, cauza care declanșează o astfel de trăire de cele mai multe ori nu îl conștientizăm pe deplin. Iar acesta ne duce spre incertitudine, neclarificare, neînțelegere a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Toate aceste lucruri pot fi supuse unei analize în cadrul unui program de psihotarapie, unde putem descoperi felul geloziei noastre, cauzele care au generat-o, aspecte legate de acesta. Aici mai putem descoperi cum să abordăm și să înfruntăm o astfel de problemă, învățând despre noi despre felul în care funcționăm.

În cazul cuplurilor, gelozia unuia din parteneri poate fi motivul care aduce cuplul în cabinetul de psihoterapie. Tensiunile, neînțelegerile, conflictele dintre cei doi, generate de gelozie, pot face ca viața să devină insuportabilă atât pentru partenerul gelos, dar și pentru cel care este obligat să suporte gelozia celuluilalt.

Gelozia este o stare afectivă care este normală atunci când apare între anumite limite. S. Freud spunea, în una din lucrările sale, că “Gelozia aparține acelor stări afective pe care le putem desemna ca normale, la fel ca și dolilul. Acolo unde ea pare să lipsească  din caracterul și comportamentul unui om, este justificat să tragem concluzia că ea este supusă unei puternice refulări și deci joacă un rol cu atât mai mare în viața psihică inconștientă.”

Dacă această stare, care este gelozia, atinge o intensitate mare sau foarte mare produce disfuncții serioase în viața noastră și în viața celor alături de care trăim. Aspectele legate de gelozie pot fi abordate în cadrul unui program de psihoterapie, persoana geloasă putând să fie susținută în căutarea și găsirea acelor cauze care determină apariția geloziei în sufletul său.

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu





Menopauza, ca şi adolescenţa, este o perioadă critică din viaţa unei femei

11 02 2011

Menopauza sosește la mijlocul vieții, o dată cu urmele lăsate de timpul pe care l-am trăit. Pentru multe femei ridurile, creșterea în greutate, reducerea posibilității de a mai procreea, copiii mari – adolescenți sau de căsătorit -, pot creea în sufletul acestora adevărate furtuni încărcate de sentimente și trăiri negative.  Irascibilitate, îngrijorare, nemulțumire, stimă de sine scăzută, teama de boală, de singurătate sau de moarte sunt câteva din trăirile pe care le poate avea o femeie aflată în perioada premenopauzei sau cea a menopauzei.

Simțim că feminitatea este cea care ne este amenințată și are cel mai mult de suferit în acestă etapă de viață prin modificările din plan sexual, cât și prin cele legate de aspectul fizic. Dar acestea sunt doar aspecte ale feminități, feminitatea presupunând mult mai multe lucruri.

Aspectului fizic al femeii, care este supus modificărilor (ridurile, creștera în greutate), produce adevărate răni narcisice care au impact direct asupra stimei și a imaginii de sine. Gânduri precum: nu mai sunt la fel de frumoasă, nu mai sunt la fel de admirată , corpul meu începe să îmbătrânească și nu mai e atractiv, nu mai sunt dorită, sunt des întâlnite la femeile aflate în această perioadă de viață.

Menopauza ca și adolescența este considerată din punct de vedere psihologic o etapă critică de viață. În amândouă se produc schimbări majore și modificări în mai multe planuri ale existenței noastre (psihologic, fiziologic, relațional etc.). Dacă la adolescență întâlnim trezirea sexualității, la menopauză am putea spune că avem de-a face cu declinul ei. Amândouă etapele sunt însoțite de trăiri și emoții puternice în coloratură: tristețe, nemulțumire, furie, disperare, teamă, incertitudine, negativism, revendicări etc. Și toate acestea ar trebui să ne facă să gândim la faptul că, dacă adolescența am trecut-o cu bine, la fel se va întmpla și cu menopauza care este și ea o etapă în existența noastră.

Există situații în care tulburările psihologice aduse de premenopauză sau menopauză sunt foarte intense și simțim că nu putem să ne descurcăm, că nu putem să le facem față, că avem nevoie de un sprijin sau de un ajutor pentru a putea trece prin acestă etapă importantă din viața noastră. În aceste situații există posibilitatea de a apela la o consiliere psihologică sau psihoterapie care să ajute în rezolvarea problemelor care apar în acest context.

Premenopauza sau menopauza pot cauza: crize în cuplul conjugal, depresii, conflicte diverse, îngrijorare, iritare, furie, teamă, tensiuni resimțite de persoana care trece prin acestă perioadă, cât și de cei din familia acesteia, și alte diferite stări resimțite destul de intens.

Beneficiile rezultate dintr-o intervenție psihologică într-un astfel de caz pot fi următoarele:

  • descoperirea acelor aspecte care ne pot ajuta să trecem prin această perioadă
  • clarificarea a ceea ce se întâmplă în noi și cu noi
  • reconstruirea imaginii de sine, a stimei de sine
  • racordarea la noile schimbări și acceptarea acestora
  • descoperirea  avantajelor și părților pozitive pe care ni le aduce această vârstă
  • posibilitatea de a te cunoaște
  • ocazia de a te accepta așa cum ești tu acum și cum vei deveni în viitor
  • posibilitatea de a te iubi tu însăți în primul rând, iar mai apoi să cauți iubirea și aprecierea celorlalți
  • posibilitatea de a te redescoperi

Acestea sunt numai câteva din aspectele pe care le poți dobândi în urma unei intervenții prihologice centrată pe problemele specifice etapei de criză prin care treci tu, cât și pe problemele specifice numai ție.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com





Consilere de cuplu

30 11 2010

Date de contact

Adresă cabinet: bd. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

Atunci când cuplul se confruntă cu o situație de criză, cei doi parteneri pot găsi sprijin în cabinetul de psihologie. Aici, cei doi pot fi susținuți  în căutarea și găsirea unor soluții la problemele cu care confruntă, precum și  în găsirea de modalități noi de abordare a relației de cuplu și a tot ceea ce presupune viața în doi.

El și ea sunt îndrumați să se descopere atât pe sine cât și pe celălalt (cu care este în relație), precum și să cunoască tainele relației care îi unește. Această descoperire sau  cunoaștere în care cei doi sunt implicați în cadrul terapiei de cuplu se realizează pas cu pas și poate fi dobândită numai în cazul în care cei doi sunt motivați să întreprindă ceva pentru ei și pentru relația lor.

Cuplul este asemeni unei ființe care crește și se dezvoltă parcurgînd anumite etape în viața sa. La începutul oricărei relații de cuplu el și ea sunt noi, iar mai apoi, treptat, acest noi se transformă în eu și tu plus relația noastră.

Dacă învățăm cum să clădim și cum să menținem frumoasă și sănătoasă relația de cuplu, atunci șansele noastre cresc în a depăși cu succes crizele pe care cuplul le întâmpină.

Aceste crize pe care cuplul le traversează în existența sa pot zgudui serios relația celor doi, putând duce la modificarea, transformarea, alterarea, ruperea relației de cuplu.  Sunt situații care pot lăsa urme profunde în sufletul celor doi, răni care uneori nu se pot vindeca ușor și care vor continua să influențeze viața celor doi, precum și relațiile viitoare ale acestora.

Situațiile de criză sunt acele momente din viața cuplului în care dinamica relațieie celor doi este perturbată de schimbări, modificări sau transformări diferite. Printre aceste momente aș putea menționa următoarele: hotarârea cuplului de a se transforma din cuplu necăsătorit în cuplu căsătorit, mutarea în casă nouă și amenajarea locuinței în care cei doi vor trăi, planificarea unei sarcini, apariția unei sarcini nedorite (naștere sau avort?), hotarârea celor doi parteneri de a deveni sau nu părinți, venirea pe lume a unui copil – perioada prenatală și cea postnatala poate creea dificultăți în viața celor doi -, copil cu probleme,  intrarea copilului în pubertate sau adolescență, plecarea copilului/copiilor de acasă, îmbolnăvirea partenerului, pensionarea etc.

Consilierea de cuplu se adresează acelor cupluri

care trec prin diferite situații, cum ari fi:

  • divergențe, discuții, tensiuni legate de o sarcină dorită sau nedorită – sarcină sau avort?
  • a deveni sau a nu deveni părinți – este sau nu este momentul de a deveni părinți?
  • maternitate și postmaternitate – se petrec shimbări pe care nu le înțelegem și apar sentimente pe care nu știm cum sa le gestionam!
  • venirea pe lume a unui copil – cum abordez rolul de părinte?
  • stări de conflicte, tensiuni, certuri apărute din diferite motive în viața cuplului – nu ne mai înțelegem, ne certăm din orice!
  • perioade de separare sau divorț – cum voi putea trăi fără el sau ea?
  • indecizia de a rămâne în relație – nu știu! să plec sau să rămân?
  • dificultăți de comunicare, relaționare – nu știm să comunicăm? nu știm să ne înțelegem unul pe celălalt?
  • alte dificultăți în viața cuplului: boală, pierderi ale unor persoane importante (prieteni, persoane din familia extinsă), sexualitate, gelozie, agresiune etc.

Contact:

psiholog psihoterapeut Anca – Elena Vintzeanu,

vintzeanu@yahoo.com

telefon: 0730.660.505

Bd. Banu Manta nr 16

sector 1, Bucureşti