Mama absentă psihologic

26 01 2015

           Singuri sau împreună, trăim într-un univers de relații interumane. În acest univers fiecare relație reprezină o părticică a unui întreg care definește și dă consistență a ceea ce suntem. Cea mai importantă relație, care stă la baza întregului univers, se naște în urma interacțiunii pe care o avem cu prima persoană pe care o cunoaște, cu mama. Felul în care are loc trăirea primei experiențe de relație influențează prezentul și viitorul întregului univers de relații. Amprenta relației cu mama se regăsește în tot ceea ce constituie dimensiunea relațională. Bună sau rea, gratificantă sau frustrantă, vie sau moartă, iubită sau urâtă, sănătoasă sau toxică, acestă relație primară va influența traseul existenței noastre.

           Relația dintre copil și mamă se construiește înainte de momentul nașterii încă de pe când copilul se afla în pântecul matern. Din mediul intrauterin, fătul poate percepe bătăile inimii mamei, sunetele lumii intrauterine, vocea mamei, chiar și pe cea a personelor cu care mama vorbește. Sentimentele și emoțiile mamei, pozitive sau negative, au acces direct către copilul încă nenăscut. Mama însărcinată este necesar să fie protejată de aspectele nocive fizice și emoționale, această protecție resfrângându-se și asupra copilului. Protejând mama, copilul va avea șansa unei dezvoltări și adaptări cu succes la viață. Mama este pentru copil persoana cea mai importantă și prin faptul că el stabilește cu ea prima relație. Ea este cea care pregătește și întâmpină venirea pe lume a copilului iar modul în care o face va reprezenta piatra de temelie a relației pe care o va avea cu copilul său, dar și a tururor celorlalte relații pe care copilul le va stabili cu lumea.

           După naștere, un alt factor ce influențează această primă relație este climatul emoțional în care vine copilului. Este necesar ca acest climat emoțional, construit atât de mamă cât și de familie, să fie deschis la nevoile fizice și emoționale ale pruncului. La început copilul, nefamiliarizat cu această lume, nu posedă un limbaj care să-l ajute în a-și exprima nevoile care se cer a fi satisfăcute. Mama este cea care descifrează mesajele transmise de copil. Plânsetul, zâmbetul, agitația membrelor, sunetele scoase de copil sunt începutul comunicării dintre copil și mamă. Prin aceste reacții copilul încearcă să spună mamei ceea ce simte. Inițial, el nu poate înțelege ceea ce simte, el simțind nu o stare anume, ci un amestec de stări și emoții, care la început sunt imposibil de înțeles și descifrat de bebelușul abea născut. Durerea, plăcerea, discomfortul, teama etc. nu sunt simțite separat, ci laolaltă declanșând un fel de haos interior pe care încă nu îl poate descifra deoarece el încă nu are această abilitate. Aici intervine necesitatea prezenței psihologice a mamei. Iar mama prezentă psihologic este mama capabilă să descifreze și să satisfacă nevoile fizice și emoționale ale copilului. Această mamă știe, simte, intuiește cererile copilului său, traducând întâi sieși ceea ce copilul are nevoie, iar mai apoi, prin reacțiile și acțiunile ei asupra copilului redă acestuia descifrarea propriul său mesaj cât și răspunsul mamei, astfel mama își învață pruncul să deosebească și să înțeleagă atât ceea ce vine din el cât și din afara lui.

           Neînțelegerea nevoilor copilului de către mamă duce la neglijarea și nesatisfacerea acestora, la frustrare, discomfort și neînțelegere pentru copil. O mamă abesentă psihologic, adică o mamă care nu este sensibilă în a înțelege, descifra și reda multitudinea de mesaje pe care copilul o transmite creează premisele unei întârzieri sau stagnări în dezvoltarea copilului.

           Mama este absentă din punct de vedere psihologic atunci când suferă de o afecțiune fizică sau psihică, când este preocupată sau absorbită de îndeplinirea altor roluri și nu de cel matern, când este incapabilă din diferite motive să intre în rol parental: lipsă de experiență, lipsă de educație, dificultăți de empatie sau de înțelegere, dificultăți emoționale (conflicte, pierderi, despărțiri, diverse traume etc.). O mamă poate fi prezentă fizic alături de copilul ei, dar poate fi absentă psihologic. Prezența fizică a mamei nu atrage după sine și prezența psihologică a acesteia.

            Câteva din dificultățile de dezvoltare ale copilului apărută în cazul unei mame absente din punct de vedere psihologic: întârzieri în dezvoltarea fizică (când nu există probleme medicale), întârzieri în achiziția limbajului sau dificultăți de limbaj, greutate în adaptarea copilului în diferite medii (creșă, grădiniță), tulburări comportamentale (agresivitate, negativism, izolare sau tendințe către izolare, timiditate etc.), distorsiuni la nivelul imaginii de sine și a stimei de sine etc.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 

 

Anunțuri




Redefinirea relației părinte – copil

20 11 2014

Gândindu-mă la persoanele implicate într-o relație „părinte de adult” – „copil devenit adult” am scris acest material în încercarea de a clarifica ceea ce înseamnă redefinirea relației părinte – copil, atunci când copilul a ajuns la vârsta maturității.

În cabinetul de psihoterapie sunt întâlnite frecvent diferite probleme izvorâte din relațiile nepotrivite ale părinților cu copiii lor care nu mai sunt copii. Disfuncționalitățile acestor relații sunt generatoare de multiple conflicte și neînțelegeri care duc la neîmpliniri, neputințe, dezechilibre în viața persoanelor angrenate în relație. Avem curajul, sau ne este mai la îndemână, de a ajunge la o psihoterapie sau o consiliere psihologică cu copilul nostru minor, dar destul de rar avem curajul de a ajunge în cabinetul de psihoterapie cu mama sau tata pentru a ne rezolva problemele existente într-o relație de tipul copil devenit adult și părintele său. Dacă am încerca să schimbăm puțin perspectiva, am avea de câștigat echilibru interior și mulțumire de sine pentru cei implicați.

Din diferite motive – prejudecată, rușine sau lipsă de informare – persoanele prinse în astfel de relații disfuncționale evită, de cele mai multe ori, căutarea unor soluții prin intermediul unei consilieri sau psihotarapii, ajungând la deteriorări sau rupturi ale relațiilor care influențează sau se perpetuează în întregul sistem relațional al persoanei. Orice fel de relație funcțională sau disfuncțională se perpetuează de-a lungul generațiilor cu sau fără voia noastră. Modalitatea de a schimba ceva se poate găsi coștientizând și înțelegând cum se formează, se dezvoltă și funcționează relațiile.

Relația părinte – copil este cea care stă la baza tuturor relațiilor pe care le formăm și le dezvoltăm cu toate persoanele din grupurile pe care le frecventăm. Acestă relație, la fel ca și persoanele care sunt implicate în ea, evoluează și se modifică de-a lungul vieții. De aceea, este potrivit să știm că numai relațiile sănătoase sunt cele care aduc echilibru și împlinire oricărei ființe umane. Construind și perpetuând o relație sănătoasă între părinte și copil încă de la începuturile vieții, apoi între părinte și copilul devenit adult, dăruim generațiilor viitoare echilibru, maturitate și împlinire de sine. Relația între părinte și copil nu rămâne mereu aceeași, ea se transformă și se reașează pe noi poziții, cunoscând noi perspective, adică se redefinește, o dată cu creșterea copilului și transformarea lui în adult. Rolurile protagoniștilor acestei relații se transformă de la dependență și inegalitate, la independență și egalitate.

Când copiii au crescut ne poate fi greu să ne obișnuim cu ideea că aceștia au ajuns la vârsta maturității și de cele mai multe ori avem tendința de a-i considera in continuare neajutorați și lipsiți de experiență, omițând faptul că ei au crescut și că au devenit adulți, poate chiar și părinți, că sunt oameni capabili și răspunzători de propriile vieți și decizii. În acestă situație relația părinte – copil este necesar să fie redefinită pentru a evita posibilele tensiuni, conflicte sau disfuncționalități care se pot instala între cele două generații. Aceste aspecte influențează nu numai persoanele implicate în mod direct, ci și ceilalți membri colaterali ce alcătuiesc familia – soți, soții, copii sau nepoți. Astfel se nasc situații generatoare de conflicte, nemulțimiri și sentimente de neputință atât de-o parte cât și de cealaltă a relației părinte – copil. Pentru a putea evita acest gen de relații care se pot instala în viața noastră este mult mai sănătos să găsim o altă perspectivă a acestei relații, care ne-ar aduce mulțumirea și împăcarea a ceea ce trăim.

 

Câteva repere pentru redefinirea relației părinte – copil

 

În încercarea de a vă familiariza cu ceea ce înseamnă transformarea unei relații părinte – copil voi încerca să vă prezint câteva aspecte care pot fi luate în considerare, aspecre pe care le-am numit repere.

Unul dintre acestea ar fi transformarea rolului de părinte. Asta înseamnă că dacă până acum rolurile dintre părinte și copil erau inegale și exista dependența totală a copilului de alegerile și deciziile părintelui, acum acest raport s-a schimbat, amândoi fiind adulți egali, fiecare implicat și răsunzător de propriile sale alegeri și decizii. Astfel ajungem la egalitate între roluri și la independența copilului devenit adult. Ne putem reprezenta această egalitate, comparând-o cu relația dintre doi prieteni.

Un alt aspect de luat în considerare, poate fi acela de a accepta schimbările pe care le trăiți sau de a fi deschis către acest lucru. Viața trăită până acum a adus schimbări persoanelor implicare în relație. Aceste schimbări ar trebui să se desfășoare natural fără să creeze probleme, lăsându-i fiecărei persoane implicate în relație găsirea și implementarea propriilor soluții.

Crearea unei legături noi și adecvate între generații, mai poate fi considerat un reper important în redefinirea acestei relații. Astfel se găsesc noi abordări ale problemelor, se produce o eliberare din vechile roluri ce implicau dependență și inegalitate, urmată de o reintrare în noile roluri ce aduc independență și egalitate. Acest lucru este posibil printr-o separare a copilului de părinte, separare care nu poate să se producă decât cu implicarea și acordul ambelor părți. Mai clar însemnând oferirea de către părinte a libertății de decizie a copilului, precum și implicarea și asumarea acestuia din urmă în rolul de adult.

 

Câteva idei care pot ajuta părintele să redefinească relația cu copilul lui acum devenit adult:

 

  • să tratăm copiii ca pe niște adulți, considerându-i oameni în toată firea, capabili și asumați;
  • să acceptăm că ei au propria lor viață, diferită de a noastră, construită din propriile lor dorințe și alegeri;
  • să ne concentrăm asupra propriei noastre vieți, găsind noi perspective, ocupații, priorități, care ne pot ajuta să ne împlinim existența;
  • să construim relații flexibile cu copiii noștri, acum deveniți adulți;
  • să-i acceptăm cu propriile lor decizii și existențe, chiar dacă nouă nu ne fac păcere sau considerăm că sunt nepotrivite din punctul nostri de vedere;
  • să îi vedem ca pe niște egali, renunțând la poziția de autoritate din trecut;
  • să îl ajutăm să se desprindă din dependența relației părinte – copil, fiindu-le alături așa cum ei o cer și nu așa cum vrem sau considerăm noi;
  • să le oferim sprijin potrivit, numai atunci când solicită acest lucru;
  • să îi ascultăm ca pe niște prieteni, oferindu-le sfaturi numai dacă le cer;
  • să nu îl mai punem în ipostaza de copil dependent sau neajutorat etc.

 

În cazul în care nu puteți găsi acele repere de care aveți nevoie pentru a transforma relația părinte – copil devenit adult, puteți încerca să găsiți soluții potrivite căutând informații și sprijin prin intermediul unei consilieri psihologice sau psihoterapii individuale sau de familie, în funcție de situația pe care o trăiți. Acest gen de intervenție psihologică are menirea de clarifica și de a vă ajuta să înțelegeți ceea ce se întâmplă cu părintele și cu copilul acestuia devenit adult, dar și ce impact are relația părinte – copil în sistemul relațional al persoanei. Nu este niciodată prea târziu și nu este o rușine să ceri ajutor pentru a aduce ordine și înțelegere în relațiile de familie, pentru a rezolva acest gen de probleme care nu dau liniște și împăcare atât cu sine, cât și cu familia.

Consilierea psihologică sau psihoterapia individuală sau de familie te poate ajuta să înțelegi ce însemnă o relație sănătoasă atât cu cu propriul tău copil sau părinte, dar și cu celelalte persoane din viața ta, care sunt și cum pot fi depășite barierele care împiedică construirea și dezvoltarea unor relații sănătoase.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 





Inteligența emoțională în viața noastră

10 01 2012

Inteligența emoțională. Ce este ea?

Multe persoane au auzit despre inteligența emoțională dar nu le este prea clar ce este acesta. De aceea m-am gândit să scriu acest articol pentru a mai clarifica câte ceva persoanelor care sunt interesate de acest subiect, dar și a acelora care caută să se dezvolte din punct de vedere emoțional, dar nu știu cum și în ce fel să facă acest lucru.

Pornesc de la ideea că inteligența emoțională este total diferită de inteligența acadmică. Aceasta ține de sentimentele noastre, de felul în care simțim și nu are legătură cu gândirea sau felul în care gândim. Ea este la fel de importnată pentru noi ca și inteligența academică, și presupune dezvoltarea a tot ceea ce ține de ce și cum simțim și nu de ce și cum gândim. Dacă inteligența academică ne oferă informații despre performanțele noastre în planul gândirii și al operațiilor sale, inteligența emoțională ne oferă informații legate de performanțele noastre din domeniul simțirii, al emoțiilor și sentimentelor noastre.

Înainte de a merge mai departe cu informațiile legate de clarificarea a aceea ce este inteligența emoțională, cât și a prezentării importanței acesteia în viața noastră doresc să punctez încă o dată diferența dintre cele două tipuri de inteligență. Astfel, inteligența academică (QI – coeficient de inteligență)  este acel tip de inteligență care exprimă capacitatea noastră de învățare și dezvoltare mentală, capacitatea de a teoretiza și de a acumula cunoștințe și informații din diferite domenii, în timp ce inteligența emoțională (EI) reprezintă capacitatea nostră de a cunoaște, exprima și gestiona propriile sentimente, este cea care ne ajută să cunoaștem și să înțelegem sentimentele celorlați (să fim empatici), este un element deosebit de important care ne facilitează înțelegerea și gestionarea realațiilor cu ceilalți, care ne ajută în înțelegerea a ceea ce se întâmplă nu numai cu noi dar și cu ceilalți.

La ce ne ajută inteligența emoțională?

În urma celor prezentate mai sus putem desprinde următorele idei legate de importanța inteligenței emoționale în viața noastră. Astfel, inteligența emoțională este cea care ne ajută să ne cunoaștem și să ne exprimăm propriile trăiri și sentimente, să putem să le gestionăm în fața a diferite situații pe care viața ni le oferă, facilitându-ne adaptarea exterioară și echilibrul interior.

Gradul în care avem acces la cunoașterea și înțelegerea propriilor sentimente ne dă posibilitatea de a cunoaște și înțelege sentimentele persoanelor cu care relaționăm sau intrăm în contact, aceasta contribuind la stabilirea relațiilor noastre pozitive sau negative.

De cele mai multe ori atunci când avem relații proaste cu cei din jurul nostru, sau relații negative, coeficientul inteligenței noastre emoționale este scăzut. De aceea, pentru a restabili un echilibru în relațiile pe care le avem, putem să dezvoltăm această capaciteate a noastră ceține de viața emoțională.

Înțelegerea propriilor emoții și sentimente, cât și a celui/celor cu care venim în contact ne oferă un confort mult mai mare, ducând la înțelegere și armonie. Acest fapt ne face mult mai eficienți, mai puțin îngrijorați, mai detensionați și mai deschiși către noi și către evenimentele lumii exterioare.

Inteligenta emoțională în meseria de părinte

Inteligența emoțională se transmite din generație în generație, iar acest lucru este necesar să îl cunoască orice părinte care dorește să aibă relații pozitive cu copilul său. Jocul părintelui cu copilul este una din modalitățile de învățare a ceea ce este viața emoțională. Basmele, poveștile, poverstirile de viață trăită (de părinți sau bunici), pot fi și ele surse importante ce ne ajută să transmitem mai departe aspectele legate de ceea ce simțim. O altă modalitate ar mai putea fi acele discuții apropiate pe care părintele le poate avea cu copilul său, discuții legate de diferite emoții și sentimente pe care adultul le poate pune în cuvinte, accesibile copilului. Astfel, copilul poate să aibă acces în lumea emoțiilor și sentimentelor. El poate învăța să înțeleagă, să filtreze și să aleagă ceea ce este potrivit sau nepotrivit pentru el și ceilalți. Aceste aspecte emoționale îi pot călăuzi acțiunile și alegerile în viață.

Atunci când părintele își cunoaște propriile sentimente cât mai bine și le poate gestiona în mod eficient, el poate să privească mult mai ușor lucrurile din perspectiva copilului său, să îl înțeleagă și să îl ghideze în a dezvolta și a înțelege relații favorabile cu celalți. Construirea unor bune relații ne facilitează echilibrul în viață și ne ferește de tensiuni sau conflicte care ne pot destabiliza atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere al performanțelor pe care dorim să le obținem în diferite domenii. De aceea, este necesar ca părintele să cunoască și să înțeleagă cât mai bine propriile emoții și sentimente pentru a putea să ofere copilului său în mod eficient, constructiv, pozitiv și creativ căi de rezolvare a diferitelor probleme de viață.

Ținând cont de rolul sentimentelor în natura omenească viața noastră ar putea fi mult mai relaxată și mai lipsită de griji și probleme. Dezvoltând copilului deprinderile legate de inteligența emoțională, atmosfera căminului dumneavoastră se poate îmbunătăți considerabil, iar copilul va fi mult mai bine pregătit pentru viață. Pentru aceasta, vreau să vă punctez că este necesar ca părintele să știe cum să își dezvolte mai întâi propria inteligență emoțională, pentru ca mai apoi să poată să o dezvolte sau să o transmită copilului său.

De cele mai multe ori părintele se îngrijorează de viitorul copilului său, apar gânduri diverse legate de evoluția copilului, de adaptarea acestuaia la viață, de reușita în viață. A fi părinte însemnă să îți asumi rolul de lider al casei, să îl ajuți pe copilul tău să își dezvolte inteligența emoțonală, dar și alte aspecte care țin de echilibrul creșterii și dezvoltării copilului tău. Inteligența emoțională este deosebit de importantă în activitățile zilnice legată de creșterea copilului, în crearea unei atmosfere de pace și armonie în întreaga familie.

Inteligența emoțională în viața copiilor noștri

Accesul liber al copilului la diferite surse de informare pe care le oferă dezvoltarea tehnică a societății noastre – TV, computer, diferite jocuri virtuale etc. –, îl determină pe copil să se confrunte cu o multitudine de informații, multe din acestea nefiltrate de adulții care le poartă de grijă. Părinții sunt din ce în ce mai prinși în activități profesionale petrec puțin timp cu copiii lor. Aceste neajunsuri conduc la transformarea copilului din ziua de azi. Părintele care este nevoit să petreacă mai mult timp la locul de muncă, va avea un timp de interacțiune mult mai redus cu copilul său. Acest timp de interacțiune părinte-copil este deosebit de necesar și important pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. Un alt aspect este cel al copiilor care sunt lăsați prea mult timp în grija bonelor sau rudelor și care petrec din ce în ce mai puțin timp cu părinții lor. Aceștia au un acces mult mai limitat la o viață echilibrată din punct de vedere emoțional.

Aceste aspecte prezentate mai sus conduc la înmulțirea emoțiilor negative, a impulsivității, a comportamentelor agresive ale copiilor și adolescenților zilelor noastre. Copiii și adolescenții petrec din ce în ce mai mult timp în fața computerului accesând jocuri violente, sau în fața TV-ului vizionând diferite filme sau știri de televiziune în care violența fizică și verbală are un rol dominant. Astfel de lucruri vor dezvolta în copiii și adolescenții noștri impulsivitatea, neascultarea, îngrijorarea, temerile, însingurarea, iritabilitatea, tristețea, violența, comportamente și trăiri negative.

Pentru a putea aduce vindecarea sau evitarea unor astfel de neajunsuri create în structurarea copilului sau adolescentului putem, ca adulți, să facilităm accesul și dezvoltarea abilităților ce țin de inteligența emoționelă. Aceasta ar putea fi una din soluții la diferitele probleme care apar în viața copiilor și adolescenților, la problemele din relația părinte-copil.

Accesul și înțelegerea vieții emoționale, dezvoltarea inteligenței emoționale pot conduce copilul sau adolescentul spre regăsirea unui simț al echilibrului, spre detensionarea conflictelor, spre înțelegerea a ceea ce se află în el, dar și în celălalt, spre reparearea unor relații proaste sau spre restabilirea unor relații cât mai potrivite și mai funcționale.

Prin cununoașterea propriilor sentimente și emoții, prin dezvoltarea empatiei, prin gestionarea propriilor trăiri putem oferi copiilor noștri un echilibru care să le aducă autodisciplină, o imagine de sine pozitivă și puternică, aptitudini sociale și emoționale, simțul responsabilității, respectul de sine, respectul față de celălalt, sentimentul de încredere în sine și multe alte aspecte care să îi ajute să crească și să se dezvolte în mod echilibrat atât pentru sine, cât și pentru cei cu care intră în contct (familie, grup  de prieteni, grup de colegi etc.).

Grupurile de lucru care se axează pe dezvoltarea inteligenței emoționale

Grupul de lucru axat pe dezvoltarea abilităților ce țin de inteligența emoțională (grup de dezvoltare personală, diferite ateliere sau activități de grup care abordează o astfel de tematică) poate oferi o modalitate destul de eficientă prin care părintele, copilul sau adolescentul poate avea acces la viața emoțională și la dezvoltarea acelor abilități legate de inteligența emoțională.

De obicei, astfel de activități pot fi întâlnite în cadrul cabinetelor de psihologie, unde specialiștii formați într-o terapie de grup vă pot crea spațiul și cadrul adecvat pentru abordarea acestei laturi ce ține de dezvoltarea noastră ca ființe umane.

Prin intermediul acestor grupuri puteți exersa și cunoaște mult mai bine ceea ce este empatia, cunoașterea și denumirea propriilor emoții și sentimente, modalități de a putea gestiona emoțiile și sentimentele vostre, precum și învățarea a diferitelor modalități de a acționa eficient călăuziți înțelegerea propriilor sentimente, sau de cele ale celor din jurul nostru. Tot în astfel de grupuri de lucru mai putem învăța ceea ce este o relație pozitivă sau eficientă, precum și diferite modalități de a dezamorsa tensiunile sau conflictele din relații. Toate acestea vă pot transfoarma într-o persoană mult mai echilibrată și mai liniștită, vă pot aduce – atât în familie cât și în afara ei – o îmbunătățire a relațiilor, o adaptare mai bună la viață, o cale spre succes și performanță.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu





Divorțul părinților lasă urme greu de șters în sufletul copiilor

25 11 2011

Când părinții se despart situația nu este deloc plăcută pentru copiii care trec printr-o astfel de experiență dramatică și traumatică atât pentru ei, cât și pentru familia lor. Dorința de a-și recăpăta familia, de a o reconstrui după ruptura pe care a adus-o divorțul îi va însoți toată viața, chiar și la maturite în mintea lor ar putea fi întâlnit uneori acel dacă nu s-ar fi întâmplat… De multe ori, adulții prinși în trăirile lor intense și dureroase uită că alături de ei sunt acele suflete nevinovate care nu înțeleg și nu percep lumea așa cum o văd ei, adulții.Lipsa unei experiențe de viață, fragilitatea pe care o au – pentru că ei încă mai au de crescut – nu îi ajută să întrevadă acele soluții de viitor, atât de repede așa cum poate numai adultul să facă. Ei, de cele mai multe ori se simt neînțeleși, uitați, vinovați și poate pedepsiți de fapte pe care nu le-au făcut niciodată. Nu înțeleg că divorțul este o problemă ce se dezbate între adulți, iar ei nu au nici un fel de amestec în această hotărâre pe care au luat-o adulții și nu ei. Uneori, adulții greșesc neînțelegând ceea ce se întâmplă cu copii lor, neacordându-le acel răgaz și acea înțelegere de care copiii au atâta nevoie într-o astfel de situație. Ceea ce se întâmplă după divorț îi poate face să se simtă părăsiți, abandonați, uitați, neiubiți chiar de cei care sunt și au rămas pentru ei cele mai importante persoane din viața lor (părinții). Cu durere în suflet visează mereu la familia care a fost, încercând în mintea lor să o reconstruiască pentru a mai simți încă o dată acea căldură, înțelegere, iubire și echilibru pe care cândva îl simțeau. Pot apărea diverse probleme, cum ar fi: dificultăți școlare diferite, abandon școlar, izolare sau tendința către acesta, fuga în fantasmă sau în visare (acolo în acea lume imaginară unde pot face față acelor probleme de schimbare cu care sunt nevoiți să se confrunte), somatizări diferite, stimă de sine scăzută și probleme legate de imaginea de sine, sau mai grav probleme legate de adicții (consum de diferite substanțe), anturaje proaste și chiar tentative de suicid. Dacă sunteți părinți și treceți printr-o experiență dureroasă așa cum este divorțul sau separarea nu ezitați să faceți o vizită cu adolescentul sau copilul dumneavoastră la psiholog pentru a putea preveni și evita diferitele probleme care pot apărea dintr-o astfel de experiență de viață.

Nu lăsați pe mâine lucruri care se pot agrava din zi în zi și care pot influența în mod negativ viața copilului dumneavoastră.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu





Sunt gelos. Mă tratez?

28 04 2011

Gelozia este o stare afectivă, care dacă este trăită cu intensitate foarte mare ne poate afecta viața, creând stări de disconfort, nemulțumire, neînțelegere, furie, tristețe. Toate aceste aspecte emoționale au impact și asupra relațiilor pe care le stabilim cu ceilalți, a vieții noastre sociale. Motivul, cauza care declanșează o astfel de trăire de cele mai multe ori nu îl conștientizăm pe deplin. Iar acesta ne duce spre incertitudine, neclarificare, neînțelegere a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Toate aceste lucruri pot fi supuse unei analize în cadrul unui program de psihotarapie, unde putem descoperi felul geloziei noastre, cauzele care au generat-o, aspecte legate de acesta. Aici mai putem descoperi cum să abordăm și să înfruntăm o astfel de problemă, învățând despre noi despre felul în care funcționăm.

În cazul cuplurilor, gelozia unuia din parteneri poate fi motivul care aduce cuplul în cabinetul de psihoterapie. Tensiunile, neînțelegerile, conflictele dintre cei doi, generate de gelozie, pot face ca viața să devină insuportabilă atât pentru partenerul gelos, dar și pentru cel care este obligat să suporte gelozia celuluilalt.

Gelozia este o stare afectivă care este normală atunci când apare între anumite limite. S. Freud spunea, în una din lucrările sale, că “Gelozia aparține acelor stări afective pe care le putem desemna ca normale, la fel ca și dolilul. Acolo unde ea pare să lipsească  din caracterul și comportamentul unui om, este justificat să tragem concluzia că ea este supusă unei puternice refulări și deci joacă un rol cu atât mai mare în viața psihică inconștientă.”

Dacă această stare, care este gelozia, atinge o intensitate mare sau foarte mare produce disfuncții serioase în viața noastră și în viața celor alături de care trăim. Aspectele legate de gelozie pot fi abordate în cadrul unui program de psihoterapie, persoana geloasă putând să fie susținută în căutarea și găsirea acelor cauze care determină apariția geloziei în sufletul său.

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu





Menopauza, ca şi adolescenţa, este o perioadă critică din viaţa unei femei

11 02 2011

Menopauza sosește la mijlocul vieții, o dată cu urmele lăsate de timpul pe care l-am trăit. Pentru multe femei ridurile, creșterea în greutate, reducerea posibilității de a mai procreea, copiii mari – adolescenți sau de căsătorit -, pot creea în sufletul acestora adevărate furtuni încărcate de sentimente și trăiri negative.  Irascibilitate, îngrijorare, nemulțumire, stimă de sine scăzută, teama de boală, de singurătate sau de moarte sunt câteva din trăirile pe care le poate avea o femeie aflată în perioada premenopauzei sau cea a menopauzei.

Simțim că feminitatea este cea care ne este amenințată și are cel mai mult de suferit în acestă etapă de viață prin modificările din plan sexual, cât și prin cele legate de aspectul fizic. Dar acestea sunt doar aspecte ale feminități, feminitatea presupunând mult mai multe lucruri.

Aspectului fizic al femeii, care este supus modificărilor (ridurile, creștera în greutate), produce adevărate răni narcisice care au impact direct asupra stimei și a imaginii de sine. Gânduri precum: nu mai sunt la fel de frumoasă, nu mai sunt la fel de admirată , corpul meu începe să îmbătrânească și nu mai e atractiv, nu mai sunt dorită, sunt des întâlnite la femeile aflate în această perioadă de viață.

Menopauza ca și adolescența este considerată din punct de vedere psihologic o etapă critică de viață. În amândouă se produc schimbări majore și modificări în mai multe planuri ale existenței noastre (psihologic, fiziologic, relațional etc.). Dacă la adolescență întâlnim trezirea sexualității, la menopauză am putea spune că avem de-a face cu declinul ei. Amândouă etapele sunt însoțite de trăiri și emoții puternice în coloratură: tristețe, nemulțumire, furie, disperare, teamă, incertitudine, negativism, revendicări etc. Și toate acestea ar trebui să ne facă să gândim la faptul că, dacă adolescența am trecut-o cu bine, la fel se va întmpla și cu menopauza care este și ea o etapă în existența noastră.

Există situații în care tulburările psihologice aduse de premenopauză sau menopauză sunt foarte intense și simțim că nu putem să ne descurcăm, că nu putem să le facem față, că avem nevoie de un sprijin sau de un ajutor pentru a putea trece prin acestă etapă importantă din viața noastră. În aceste situații există posibilitatea de a apela la o consiliere psihologică sau psihoterapie care să ajute în rezolvarea problemelor care apar în acest context.

Premenopauza sau menopauza pot cauza: crize în cuplul conjugal, depresii, conflicte diverse, îngrijorare, iritare, furie, teamă, tensiuni resimțite de persoana care trece prin acestă perioadă, cât și de cei din familia acesteia, și alte diferite stări resimțite destul de intens.

Beneficiile rezultate dintr-o intervenție psihologică într-un astfel de caz pot fi următoarele:

  • descoperirea acelor aspecte care ne pot ajuta să trecem prin această perioadă
  • clarificarea a ceea ce se întâmplă în noi și cu noi
  • reconstruirea imaginii de sine, a stimei de sine
  • racordarea la noile schimbări și acceptarea acestora
  • descoperirea  avantajelor și părților pozitive pe care ni le aduce această vârstă
  • posibilitatea de a te cunoaște
  • ocazia de a te accepta așa cum ești tu acum și cum vei deveni în viitor
  • posibilitatea de a te iubi tu însăți în primul rând, iar mai apoi să cauți iubirea și aprecierea celorlalți
  • posibilitatea de a te redescoperi

Acestea sunt numai câteva din aspectele pe care le poți dobândi în urma unei intervenții prihologice centrată pe problemele specifice etapei de criză prin care treci tu, cât și pe problemele specifice numai ție.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com





Câteva din motivele care ne duc la psiholog

21 06 2010

 

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com

Stări de tensiune

Uneori simțim presiune care apasă pe umerii nostri, tensiune care parcă nu ne lasă să ne relaxăm sau să găsim starea de bine. Ni se poate întâmpla să nu știm exact de unde vine această stare de tensiune care ne provoacă discomfort. Am încercat să găsim singuri soluții, dar acestea se lasă greu de găsit. Simțim că pentru noi este necesar să putem înlătura această stare care ne ține blocați și nu ne lasă să ne desfășurăm firesc, natural. În acest caz ajutorul de care avem nevoie îl putem găsi în cabinetul psihologului. Aici putem descoperi lucrurile care ne tensionează, cât și acele modalități potrivite pentru a găsi detensionarea, relaxarea.

Conflicte în familie sau la locul de muncă

Viața în familie sau la locul de muncă poate deveni greu de suportat datorită conflictelor care apar mereu și care nu ne lasă să fim eficienți. Situațiile conflictuale își pot găsi soluționare învățând noi modalități de abordare a acestora, precum și prin descoperirea și înțelegerea a acelor gânduri, trăiri din noi sau din celălalt ne conduc spre astfel de situații. Aceste modalități pot fi dobândite sau învățate participând la consiliere individuală sau la consiliere de grup.

Tristețe, deprimare aparent nejustificată

Tristețea, deprimarea, depresia ne pot umbri existența făcându-ne să nu mai întrezărim soluții de scăpare. Aceste trăiri pot fi mai intense sau mai slabe, pot surveni în urma unor evenimente trăite sau poat fi resimțite fără a găsi clar cauza care le declanșează. De multe ori, în astfel de situații, prietenii și familia cu toate eforturile pe care le fac nu ne pot ajuta. De aceea avem nevoie de sprijinul unui specialist care să ne sprijine pentru a putea găsi ieșirea dintr-o astfel de situație.

Atacuri de panică

Starile intense de discomfort pe care le aduc atacurile de panică, de cele mai multe ori pot limita funcționarea normală a persoanei care are o astfel de suferință. Grijile legate de un eventual atac de panică, anxietatea, simptomele fizilologice care apar pot fi diminuate și cu ajutorul intervenției psihologice. Factorii psihologici pot fi deosebit de importanți într-o astfel de afecțiune, de aceea cu ajutorul psihoterapeutului pot fi descoperite și găsite modalități de diminuare sau de rezolovare a unei astfel de probleme.

Nehotărâre atunci când suntem puși în fața unei alegeri

Dificultăți în luarea deciziilor pot fi întâlnite la multe persoane. Dar, uneori luarea unei decizii poate deveni o problemă seriosă pentru persoana nehotărâtă. Această dificultate devine un obstacol care creează discomfort, stagnare, tensiune. Cauza unei astfel de probleme poate fi descoperită, iar persoana cu astfel de probleme poate învăța modalități eficiente de a aborda situațiile în care este nevoită să decidă.

Insomnii sau tulburări diverse ale somnului

Trezirile din timpul nopții, coșmarurile, somnul agitat, insomnia etc. pot avea cauze medicale sau psihologice. Dacă în urma unei vizite la medic s-a constatat că nu există nici o problemă medicală, atunci puteți apela la psihoterapeut pentru a depista cauza problemei cu care vă confruntați. Viața cotidiană poate determina stress, anxietate, tensiune, precum și conflictele intrapsihice inconștiente pot fi resimțite la nivel psihic declanșând diferite tulburări ale somnului.

Iritabilitate, sensibilitate emoțională

Plângem ușor, am devenit sensibili la orice, manifestăm iritare sau nervozitate etc., sunt câteva exemple care ne dau motive serioase să ne punem întrebări în legătură cu aceste stări sau trăiri ale noastre. Acestea, dacă nu pot fi gestionate, tind să devină piedici în acomodarea în diferite medii – loc de muncă, școală, familie etc. – făcându-ne viața din ce în ce mai grea. Descoperirea cauzelor acestor stări ne poate ajuta să găsim soluții pentru a gestiona, înțelege și schimba acel ceva din interiorul nostru care determină astfel de stări.

Fobie

Frica, teama de o intensitate mare, persistentă, sesizată ca fiind irațională, determinată de prezența sau anticiparea prezenței unui obiect, situație, vietate poate defini pe scurt fobia. Această frică exagerată, însoțită de manifestări fizice – transpirație, bătăi intense ale inimii, greață, discomfort abdominal etc. –  poate fi resimțită ca o mare piedică pentru cel ce suferă de o astfel de afecțiune. Fobiile sunt de mai multe feluri, pot afecta adaptarea la anumite situații de viață, creând diferite limite și determinând persoana să găsească diferite comportamente de evitare. Acest gen de probleme pot fi rezolvate sau ameliorate cu ajutorul psihoterapiei.

Devalorizare, stimă de sine scăzută

Devalorizarea, stima de sine scăzută creează o imagine a propriei persoane inadecvată, nepotrivită, negativă ce îngreunează funcționarea persoanei în diferite situații sau medii de viață. Imaginea de sine, încrederea în sine, stima de sine sunt condiții esențiale în reușita persoanei în viață. Aceste aspecte pot fi abordate în cadrul ședințelor psihologice individuale sau de grup, unde persoana poate găsi acea modalitate prin intermediul căreia se va putea privi pe sine, descoperindu-și acele aspecte sau trăsături la care nu s-a gândit că pot constitui punctele forte ale sale.

Pierderi, doliu

Viața ne oferă nu numai clipe frumoase și fericite, ci și situații dureroase în care suntem nevoiți să ne despărțim de persoane dragi care au însemnat mult pentru noi, pentru existența noastră în acestă lume. Durerea, tristețea, disperarea, furia, neputința și multe alte sentimente negative ne pot face să trecem cu greu peste un astfel de eveniment. În astfel de situații – greu încărcate emoțional – susținerea, înțelegerea, alinarea, posibilitatea de a vorbi despre o astfel de experiență o putem găsi în cabinetul psihologului. Aici sentimentele de furie, disperare, durere, neputință etc. își pot găsi modalități de exprimare pentru ca astfel să își poată regăsi acceptarea, împacarea, puterea de a suporta separarea.

Divorț, separare

Când familia se desparte întregul sistem pe care ea îl constituie este zdruncinat. Echilibrul este amenințat puternic, iar fiecare membru al familiei se află asemeni pasagerilor aflați pe o navă în derivă amenințată de scufundare. Această situație, dificil de gestionat, este de multe ori acompaniată de conflicte și diverse trăiri negative care pot fi resimțite ca fiind greu de suportat sau care pun bariere în întrezărirea unei modalități de a merge mai departe într-o altă nouă formă. În acest caz, vizita în cabinetul de psihologie se poate face ori numai de un către un membru al familiei, ori de către acei membrii ai familiei care încearcă să își regăsească și reconstruiască un nou echilibru.

Dificultăți de comunicare, de relaționare, de adaptare

De multe ori comunicarea sau relaționarea cu ceilalți poate fi îngrădită sau perturbată de bariere care ne par greu de înlăturat. Rezolvarea unei astfel de probleme ne-ar face viața mai ușoară, ne-ar scăpa de tensiunea care ne apasă, și ne-ar ajuta să fim noi înșine așa cum ne dorim. Acest gen de dificultăți pot avea cauze diferite, iar ele nu pot fi ameliorate sau rezolvate de la sine, ci au nevoie de orientarea și susținerea unui specilaist.

Diverse schimbări în viață

Un nou loc de muncă, mutarea într-un alt oraș, mutarea într-o altă țară, hotărârea de a relua sau continua studiile, schimbarea profesiei sunt câteva exemple de schimbări pe care le putem întâmpina și care ne pot creea dificultăți. Este posibil ca, pentru unele persoane, schimbarea să producă diferite stări de discomfort, tensiune, blocaje sau alte stari și trăiri negative care să împiedice găsirea echilibrului. Astfel, în loc să găsească un nou început, aceste persoane pot găsi instabilitate, tensiune, sentimente negative etc.

Somatizări

Migrene, tulburări digestive diverse, tulburări ale activității cardiace, diferite alte stări organice pe care unele persoane le acuză pot să nu aibă o cauză medicală, ci una psihologică. Dacă în urma consultului și a investigațiilor medicale nu s-a găsit cauza problemei cu care vă confruntați, atunci acesta poate fi de natură psihologică. În astfel de situații se poate apela la sprijinul psihologului specializat în psihoterapie pentru a descoperi cauza problemei care produce stările respective, cât și găsită calea de ameliorare.

Abuz de substanțe

În zilele noastre, abuzul de substanțe a devenit o problemă care s-a extins destul de mult în rândul tinerilor care abea au pășit în viață, sau al acelora care sunt pe cale să facă pasul cel mare către viața de adult. Când cineva din familie se confruntă cu o astfel de problemă ea nu trebuie neglijată. Multe persoane din rușine, neînțelegere, lipsă de informații evită să vadă o astfel de problemă, lăsând-o să se agraveze din ce în ce mai mult, uneori până în momentul în care nu se mai poate face nimic pentru persoana care a căzut pradă consumului de alcool sau drog. În astfel de situații, este necesară implicarea familiei (de prezența ei sau a unui reprezentant al ei) și de un ajutor specializat – psihologul pregătit să lucreze cu astfel de probleme, care să susțină și orienteze persoana care are o problemă legată de consumul excesiv de substanțe.

Experiențe traumatice

Experiența unui eveniment traumatic ce v-a amenințat viața lasă urme adânci care sunt greu de trecut. În astfel de situații, este necesar să se apeleze la un specialist, mai ales când se constată prezența a diferite simptome, cum ar fi: dificultate în relaxare, confuzie, sentimente sau senzații corporale care devin copleșitoare, diminuarea performanțelor la locul de muncă, afectarea vieții sociale, revenirea de amintiri sau imagini legate de experiența respectivă, vise care readuc tensiunea și discomfortul acelei experiențe etc.

Timiditate

Transpirația, bâlbâiala, bătăile accelerate ale inimii, nod în gât, anxietate crescută sunt câteva din aspectele deranjante pe care le acuză timidul. Sentimentul de inferioritate, stima de sine scăzută nu îi sunt necunoscute.  Acesta se poate simți jenat atunci când se afla în situația de a vorbi în public, atunci când ia contact cu persoane noi (necunoscute), atunci când se află în diferite situații etc. Toate aceste aspecte trăite de el îi pot creea dificultăți la locul de muncă, la școală, în diferite alte medii și situații de viață.

 

Adresă cabinet:

Str. Banu Manta nr 16, sector 1, Bucureşti

0730.660.505

vintzeanu@yahoo.com