Redefinirea relației părinte – copil

20 11 2014

Gândindu-mă la persoanele implicate într-o relație „părinte de adult” – „copil devenit adult” am scris acest material în încercarea de a clarifica ceea ce înseamnă redefinirea relației părinte – copil, atunci când copilul a ajuns la vârsta maturității.

În cabinetul de psihoterapie sunt întâlnite frecvent diferite probleme izvorâte din relațiile nepotrivite ale părinților cu copiii lor care nu mai sunt copii. Disfuncționalitățile acestor relații sunt generatoare de multiple conflicte și neînțelegeri care duc la neîmpliniri, neputințe, dezechilibre în viața persoanelor angrenate în relație. Avem curajul, sau ne este mai la îndemână, de a ajunge la o psihoterapie sau o consiliere psihologică cu copilul nostru minor, dar destul de rar avem curajul de a ajunge în cabinetul de psihoterapie cu mama sau tata pentru a ne rezolva problemele existente într-o relație de tipul copil devenit adult și părintele său. Dacă am încerca să schimbăm puțin perspectiva, am avea de câștigat echilibru interior și mulțumire de sine pentru cei implicați.

Din diferite motive – prejudecată, rușine sau lipsă de informare – persoanele prinse în astfel de relații disfuncționale evită, de cele mai multe ori, căutarea unor soluții prin intermediul unei consilieri sau psihotarapii, ajungând la deteriorări sau rupturi ale relațiilor care influențează sau se perpetuează în întregul sistem relațional al persoanei. Orice fel de relație funcțională sau disfuncțională se perpetuează de-a lungul generațiilor cu sau fără voia noastră. Modalitatea de a schimba ceva se poate găsi coștientizând și înțelegând cum se formează, se dezvoltă și funcționează relațiile.

Relația părinte – copil este cea care stă la baza tuturor relațiilor pe care le formăm și le dezvoltăm cu toate persoanele din grupurile pe care le frecventăm. Acestă relație, la fel ca și persoanele care sunt implicate în ea, evoluează și se modifică de-a lungul vieții. De aceea, este potrivit să știm că numai relațiile sănătoase sunt cele care aduc echilibru și împlinire oricărei ființe umane. Construind și perpetuând o relație sănătoasă între părinte și copil încă de la începuturile vieții, apoi între părinte și copilul devenit adult, dăruim generațiilor viitoare echilibru, maturitate și împlinire de sine. Relația între părinte și copil nu rămâne mereu aceeași, ea se transformă și se reașează pe noi poziții, cunoscând noi perspective, adică se redefinește, o dată cu creșterea copilului și transformarea lui în adult. Rolurile protagoniștilor acestei relații se transformă de la dependență și inegalitate, la independență și egalitate.

Când copiii au crescut ne poate fi greu să ne obișnuim cu ideea că aceștia au ajuns la vârsta maturității și de cele mai multe ori avem tendința de a-i considera in continuare neajutorați și lipsiți de experiență, omițând faptul că ei au crescut și că au devenit adulți, poate chiar și părinți, că sunt oameni capabili și răspunzători de propriile vieți și decizii. În acestă situație relația părinte – copil este necesar să fie redefinită pentru a evita posibilele tensiuni, conflicte sau disfuncționalități care se pot instala între cele două generații. Aceste aspecte influențează nu numai persoanele implicate în mod direct, ci și ceilalți membri colaterali ce alcătuiesc familia – soți, soții, copii sau nepoți. Astfel se nasc situații generatoare de conflicte, nemulțimiri și sentimente de neputință atât de-o parte cât și de cealaltă a relației părinte – copil. Pentru a putea evita acest gen de relații care se pot instala în viața noastră este mult mai sănătos să găsim o altă perspectivă a acestei relații, care ne-ar aduce mulțumirea și împăcarea a ceea ce trăim.

 

Câteva repere pentru redefinirea relației părinte – copil

 

În încercarea de a vă familiariza cu ceea ce înseamnă transformarea unei relații părinte – copil voi încerca să vă prezint câteva aspecte care pot fi luate în considerare, aspecre pe care le-am numit repere.

Unul dintre acestea ar fi transformarea rolului de părinte. Asta înseamnă că dacă până acum rolurile dintre părinte și copil erau inegale și exista dependența totală a copilului de alegerile și deciziile părintelui, acum acest raport s-a schimbat, amândoi fiind adulți egali, fiecare implicat și răsunzător de propriile sale alegeri și decizii. Astfel ajungem la egalitate între roluri și la independența copilului devenit adult. Ne putem reprezenta această egalitate, comparând-o cu relația dintre doi prieteni.

Un alt aspect de luat în considerare, poate fi acela de a accepta schimbările pe care le trăiți sau de a fi deschis către acest lucru. Viața trăită până acum a adus schimbări persoanelor implicare în relație. Aceste schimbări ar trebui să se desfășoare natural fără să creeze probleme, lăsându-i fiecărei persoane implicate în relație găsirea și implementarea propriilor soluții.

Crearea unei legături noi și adecvate între generații, mai poate fi considerat un reper important în redefinirea acestei relații. Astfel se găsesc noi abordări ale problemelor, se produce o eliberare din vechile roluri ce implicau dependență și inegalitate, urmată de o reintrare în noile roluri ce aduc independență și egalitate. Acest lucru este posibil printr-o separare a copilului de părinte, separare care nu poate să se producă decât cu implicarea și acordul ambelor părți. Mai clar însemnând oferirea de către părinte a libertății de decizie a copilului, precum și implicarea și asumarea acestuia din urmă în rolul de adult.

 

Câteva idei care pot ajuta părintele să redefinească relația cu copilul lui acum devenit adult:

 

  • să tratăm copiii ca pe niște adulți, considerându-i oameni în toată firea, capabili și asumați;
  • să acceptăm că ei au propria lor viață, diferită de a noastră, construită din propriile lor dorințe și alegeri;
  • să ne concentrăm asupra propriei noastre vieți, găsind noi perspective, ocupații, priorități, care ne pot ajuta să ne împlinim existența;
  • să construim relații flexibile cu copiii noștri, acum deveniți adulți;
  • să-i acceptăm cu propriile lor decizii și existențe, chiar dacă nouă nu ne fac păcere sau considerăm că sunt nepotrivite din punctul nostri de vedere;
  • să îi vedem ca pe niște egali, renunțând la poziția de autoritate din trecut;
  • să îl ajutăm să se desprindă din dependența relației părinte – copil, fiindu-le alături așa cum ei o cer și nu așa cum vrem sau considerăm noi;
  • să le oferim sprijin potrivit, numai atunci când solicită acest lucru;
  • să îi ascultăm ca pe niște prieteni, oferindu-le sfaturi numai dacă le cer;
  • să nu îl mai punem în ipostaza de copil dependent sau neajutorat etc.

 

În cazul în care nu puteți găsi acele repere de care aveți nevoie pentru a transforma relația părinte – copil devenit adult, puteți încerca să găsiți soluții potrivite căutând informații și sprijin prin intermediul unei consilieri psihologice sau psihoterapii individuale sau de familie, în funcție de situația pe care o trăiți. Acest gen de intervenție psihologică are menirea de clarifica și de a vă ajuta să înțelegeți ceea ce se întâmplă cu părintele și cu copilul acestuia devenit adult, dar și ce impact are relația părinte – copil în sistemul relațional al persoanei. Nu este niciodată prea târziu și nu este o rușine să ceri ajutor pentru a aduce ordine și înțelegere în relațiile de familie, pentru a rezolva acest gen de probleme care nu dau liniște și împăcare atât cu sine, cât și cu familia.

Consilierea psihologică sau psihoterapia individuală sau de familie te poate ajuta să înțelegi ce însemnă o relație sănătoasă atât cu cu propriul tău copil sau părinte, dar și cu celelalte persoane din viața ta, care sunt și cum pot fi depășite barierele care împiedică construirea și dezvoltarea unor relații sănătoase.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 

Reclame




Divorțul părinților lasă urme greu de șters în sufletul copiilor

25 11 2011

Când părinții se despart situația nu este deloc plăcută pentru copiii care trec printr-o astfel de experiență dramatică și traumatică atât pentru ei, cât și pentru familia lor. Dorința de a-și recăpăta familia, de a o reconstrui după ruptura pe care a adus-o divorțul îi va însoți toată viața, chiar și la maturite în mintea lor ar putea fi întâlnit uneori acel dacă nu s-ar fi întâmplat… De multe ori, adulții prinși în trăirile lor intense și dureroase uită că alături de ei sunt acele suflete nevinovate care nu înțeleg și nu percep lumea așa cum o văd ei, adulții.Lipsa unei experiențe de viață, fragilitatea pe care o au – pentru că ei încă mai au de crescut – nu îi ajută să întrevadă acele soluții de viitor, atât de repede așa cum poate numai adultul să facă. Ei, de cele mai multe ori se simt neînțeleși, uitați, vinovați și poate pedepsiți de fapte pe care nu le-au făcut niciodată. Nu înțeleg că divorțul este o problemă ce se dezbate între adulți, iar ei nu au nici un fel de amestec în această hotărâre pe care au luat-o adulții și nu ei. Uneori, adulții greșesc neînțelegând ceea ce se întâmplă cu copii lor, neacordându-le acel răgaz și acea înțelegere de care copiii au atâta nevoie într-o astfel de situație. Ceea ce se întâmplă după divorț îi poate face să se simtă părăsiți, abandonați, uitați, neiubiți chiar de cei care sunt și au rămas pentru ei cele mai importante persoane din viața lor (părinții). Cu durere în suflet visează mereu la familia care a fost, încercând în mintea lor să o reconstruiască pentru a mai simți încă o dată acea căldură, înțelegere, iubire și echilibru pe care cândva îl simțeau. Pot apărea diverse probleme, cum ar fi: dificultăți școlare diferite, abandon școlar, izolare sau tendința către acesta, fuga în fantasmă sau în visare (acolo în acea lume imaginară unde pot face față acelor probleme de schimbare cu care sunt nevoiți să se confrunte), somatizări diferite, stimă de sine scăzută și probleme legate de imaginea de sine, sau mai grav probleme legate de adicții (consum de diferite substanțe), anturaje proaste și chiar tentative de suicid. Dacă sunteți părinți și treceți printr-o experiență dureroasă așa cum este divorțul sau separarea nu ezitați să faceți o vizită cu adolescentul sau copilul dumneavoastră la psiholog pentru a putea preveni și evita diferitele probleme care pot apărea dintr-o astfel de experiență de viață.

Nu lăsați pe mâine lucruri care se pot agrava din zi în zi și care pot influența în mod negativ viața copilului dumneavoastră.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu





Minighid în meseria de părinte

13 01 2011

 

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

De acasă copilul învaţă, de la părintele său şi de la adulţii din preajmă, cum să se raporteze la ceilalţi, cum să comunice şi să relaţioneze. Comportamentul şi atitudinea părintelui vor construi un model, de cele mai multe ori preluat de copil. Acest model oferit de adult influenţează structurarea personalităţii copilului.

Citește întregul articol aici: http://www.almanahmedical.eu/inpage/minighid-in-meseria-de-parinte/





Când poate apela adolescentul la psiholog

25 04 2010

Cine este adolescentul?

Este o întrebare care în aparenţă pare a fi simplă, dar dacă ar fi să ne gândim mai mult la ea descoperim că este destul de complicat de prezentat cine este adolescentul. De aceea consider că, mai întâi, ar fi mult mai potrivit să clarific ceea ce este adolescenţa.

Astfel, adolescenţa este acea perioadă din viaţa unui om care se întinde de la vârsta de 11 ani până la 18 ani. Începutul sau sfârşitul adolescenţei se pot instala mai devreme sau mai târziu de vârstele menţionate, în funcţie de fiecare individ în parte. Adolescenţa se împarte la rândul ei în două subetape importante: prima este preadolescenţa sau pubertatea, iar cea de-a doua este adolescenţa propriu-zisă.

Aş putea spune că adolescentul este persoana care nu mai este copil, dar nici adult nu este, sau mai exact este un amestec între copil şi adult.

Informaţiile pe care le-am dat au rolul de a ajuta părintele să înţeleagă dacă fiul sau fiica sa este sau nu un adolescent, şi să îl pregătească pe acesta în familiarizarea cu problemele prin care poate trece oricare adolescent.

De ce adolescenţa este considerată perioadă critică?

Este o altă întrebare importantă pentru cel ce are un adolescent sau o adolescentă în familie, sau mai bine spus, în grijă. Răspunsul vrea să ofere părintelui clarificare şi înţelegere faţă de problemele sau dificultăţile cu care se confruntă sau se poate confrunta adolescentul.

Criticismul acestei perioade se datorează multiplelor schimbări care se produc în viaţa, sufletul şi trupul adolescentului. Aceasă transformare, asemănătoare unei metamorfoze, a copilului în adult este deosebit de dificilă atât pentru persoana care o trăieşte, cât şi pentru părinţi.

Schimbările prin care trece adolescentul cuprind: corporalitatea sau aspectul corporal, maturizarea sexualităţii, diversificarea emoţiilor şi trăirilor, comportamentele şi atitudinile faţă de el şi faţă de ceilalţi, relaţiile cu ceilalţi, interesele, dezvoltarea conştiinţei şi a conştienţei de sine, independenţa pe care caută să o câştige din ce în ce mai mult, prieteniile şi anturajul, aspiraţiile, dorinţele de afirmare, motivaţiile, operaţiile gândiriiţi calităţile acesteia etc.

Toate aceste transformări dacă nu sunt suficient gestionate şi înţelese de adolescent şi de părinte (sau familie) pot naşte probleme, care dacă nu sunt rezolvate la timp se pot agrava şi pot creea dificutăţi majore viitorului adult. Neînţelegerile, conflictele, comunicarea dificilă dintre adolescent şi părinte, se pot datora necunoaşterii sau neînţelegerii acestor aspecte care sunt în continuă schimbare, pe drumul dinspre copilărie către maturitate.

Probleme pe care le poate întâmpina orice adolescent şi care se pot rezolva prin consiliere psihologică

Probleme şcolare

În viaţa adolescentului pot apărea dificultăţi sau probleme şcolare care constituie motive de conflict cu părinţii sau cu alţi adulţi (profesori). Cauzele acestui gen de probleme sunt diverse, ele pot fi aflate şi găsite soluţii de rezolvare.

Printre problemele care apar în viaţa şcolară a adolescentului se află următoarele: abandon şcolar, blocaj la una din materii, nu mai învaţă aşa cum o făcea înainte, chiuleşte de la şcoală, refuză să înveţe la anumite materii, învaţă mult dar rezultatele sunt sub nivelul efortului depus, este în conflict cu unul din profesori şi e pe cale de a rămâne corigent etc.

Complexe de inferioritate

Adolescentul devine din ce în ce mai mult conştient de propria persoană, de propriile lui posibilităţi, de calităţile şi defectele sale. Imaginea propriei sale persoane devine deosebit de importantă în viaţa sa, acesteia acordându-i-se o atenţie deosebită. Dacă acestă imagine nu este aşa cum şi-o doreşte, poate conduce la apariţia complexelor de inferioritate care devin piedici din ce în ce mai mari în viaţa lui. Apar nelinişti, discuţii pe această temă, tensiuni care dacă nu îşi găsesc rezolvare cu ajutorul părintelui, pot deveni motive pentru o vizită la psiholog.

Viaţa sentimentală

Emoţiile, trăirile, sentimentele adolescentului se diversifică şi îşi modifică intensitatea şi consistenţa. Poate să apară prima dragoste, dar şi prima mare dezamăgire, trăiri care încă nu pot fi gestionate eficient de către adolescentul care nu mai trăit astfel de experienţe.

Trăirile, sentimentele, emoţiile sunt noi şi intense pentru adolescent, iar ele devin greu de înţeles şi de gestionat pentru el. Nu ştie ce se întâmplă cu el, nu ştie ce să facă sau cui să îi vorbească despre ceea ce simte. Totul poate deveni dificil şi din ce în ce mai greu de suportat pentru el.

Dacă părintele nu ştie cum să îl ajute, sau nu abordează corect problemele sentimentale ale adolescentului, acestea pot genera dificultăţi prezente şi viitoare în viaţa fiului sau fiicei sale.

Sexualitatea

Trezirea sexualităţii este un aspect deosebit de important ce apare în perioada adolescenţei. Sexualitatea împreună cu problemele care derivă din aceasta pot creea dificultăţi mari adolescentului şi părintelui acestuia. Modul în care este privită şi abordată această latură împortantă a vieţii fiecărui individ poate creea sau nu obstacole viitoarei vieţi a adolescentului aflat pe drumul către maturitate. Printre problemele de acest gen se pot număra: începutul vieţii sexuale, sarcină, homosexualitate, alte dificultăţi.

Probleme de relaţionare cu adulţii (părinţi, alţi adulţi)

Relaţionarea cu ceilalţi poate întâmpina şi ea dificultăţi în etapa adolescenţei. Cauzele care conduc la dificultăţi de relaţionare – între adolescent şi părinte sau alte persoane – sunt diverse şi de cele mai multe ori greu de descoperit de părintele care este asaltat şi îngrijorat de acestă problemă.

Într-o astfel de situaţie consilierea psihologică a adolescentului şi a părintelui vă poate sprijini în găsirea unei modalităţi eficiente de relaţionare care să vă permită să refaceţi echilibrul de care aveţi atâta nevoie.

Comportamente deviante

Agresivitatea sub toate formele sale, consumul de diferite substanţe (tutun, alcool, drog), minciuna, furtul, fuga de acasă sunt exemple de comportamente care deranjează sau perturbă echilibrul întregii familii. Dispariţia sau atenuarea acestor comportamente nu se face de la sine, iar efortul pe care îl depune familia în gestionarea acestora este epuizant şi frustrant pentru toţi membii familiei, mai ales când o astfel de problemă nu este abordată potrivit.

Somatizare

Dferite manifestări corporale neplăcute pe care fiul sau fiica dumneavoastră le are v-au neliniştit şi v-au determinat să mergeţi la medic pentru a afla care este cauza problemei. Examenele şi testele medicale nu au descoperit nici o problemă de ordin medical, iar medicul v-a sugerat că poate fi vorba de o probemă psihologică. În această situaţie nu ar trebui să lăsaţi problema aşa fără a-şi găsi o cale de rezolvare. Este indicat să încercaţi ca prin intermediul consultaţiilor psihologice să aflaţi cauza care determină apariţia problemei respective şi să o abordaţi adecvat pentru a se ameliora.

Tensiune şi incapacitate de relaxare

Experienţele noi prin care trece adolescentul, modificările din viaţa sa îi pot creea stări de tensiune şi discomfort pe care le resimte ca fiind dificil de gestionat. Uneori el pote simţi că nu se poate detaşa de problema respectivă, iar acest lucru îi creează dificultăţi din ce în ce mai mari. Prin consiliere psihologică el poate descoperi modalităţi prin care se poate relaxa şi detensiona.

Depresie

Atunci când apare depresia lucrurile se complică din ce în ce mai mult cu întreaga familie. Viaţa şi viitorul adolescentului pot fi puse în pericol de o astfel de afecţiune neglijată în primul rând de părintele care este încă responsabil pentru viaţa fiului sau fiicei sale. Adolescentul depresiv nu trebuie lăsat în această stare, ci este necesar să fie ajutat de specialişti: medici, psihologi specializaţi în psihoterapie.

Probleme alimentare

De multe ori acest gen de probleme apar la adolescenţă şi persistă întraga viaţă dacă sunt neglijate şi lăsate aşa. Adolescentul, preocupat din ce în ce mai mult de propria sa imagine, poate ajunge să exagereze fără a conştientiza acest lucru. Părintele este cel ce trebuie să fie atent la evoluţia copilului său aflat la vârsta adolescenţei, să intervină şi să caute căi de soluţionare pentru o astfel de problemă care în viitor poate pune în pericol chiar viaţa fiicei sau fiului său. Accesul adolescentului la consilierea psihologică poate oferi acestuia modalităţi de soluţionare a unor astfel de probleme.

Emotivitate

Emotivitatea, de cele mai multe, ori poate apărea ca o frână în cale evoluţiei noastre. Ea ne poate destabiliza şi dezechilibra tocmai atunci când avem nevoie cel mai mult de calm şi gândire limpede. Exemenele, interviurile pentru găsirea unui loc de muncă sau de alt gen, rezultatele în plan şcolar sunt influenţate considerabil atunci când emoţiile preiau controlul.

Izolare sau retragere

Aţi observat că de la un timp fiul sau fiica dumneavoastră are tendinţa de a se retrage sau izola faţă de cei din jur. Este un comportament destul de recent pe care nu îl înţelegeţi şi care a început să vă îngrijoreze. Cauzele acestor probleme sunt diverse şi pot fi descoperite cu ajutorul psihologului.

Dificultăţi în alegerea viitoarelor studii sau a unei profesii

S-a hotărât pentru o facultate sau pentru un anume liceu, dar între timp s-a răzgândit. Nu ştie ce cale să urmeze şi se simte dezorientat atunci când este pus în faţa unei alegeri. Timpul trece, examenele se apropie, iar el tot nehotărât pare. Părintele nu mai ştie ce să facă sau cum să facă pentru a-şi ajuta copilul în această privinţă. Viitorul adolescentului depinde de alegerea pe care acesta o va face. Ce îl determină pe el să nu se poată decide este un lucru detul de greu de aflat de părinte, chiar şi de adolescent. De aceea, într-o astfel de situaţie consiliere psihologică poate fi benefică pentru adolescent.

Pierderi

Uneori ni se întâmplă ca viaţa să ne ofere experienţe dureroase. Printre acestea se numără şi pierderea sau decesul unei persoane apropiate (rudă, prieten, coleg de şcoală). Astfel de experienţe ne perturbă echilibrul şi pot lăsa răni adânci care se vindecă greu sau foarte greu. O astfel de experienţă dureroasă care poate aduce la suprafaţă diferite trăiri negative poate creea stări pe care adolescentul le gestionează destul de greu.

Divorţul părinţilor

Copil sau adolescent divorţul părinţilor este o traumă care rămâne pentru totdeaună în suflet. Dacă acestă traumă survine într-un moment de fragilitate, cum ar fi perioada adolescenţei, dificultăţile care apar în viaţa adolescentului pot creea mari dezechilibre în viaţa lui cât şi în cea a părintelui. De aceea este necesar să sprijinim adolescentul pentru a ajunge la înţelegere şi la împăcare, pentru a putea merge mai departe pe drumul lui. Divorţul părinţilor poate deveni pentru adolescent motiv de abandon şcolar, chiul, consum de substanţe, comportamente agresive etc.

 

Ce se întâmplă în cabinetul psihologului?

Prin intermediul consilierii psihologice adolescentul are posibilitatea de a-şi putea deschide sufletul, de a spune ceea ce îl neşlinişteşte, ceea ce îl sperie, ceea ce îşi doreşte de la prezent şi de la viitor, ceea ce visează, cum se vede pe sine, cum îi vede pe ceilalţi, şi multe alte lucruri pe care simte că nu le poate spune nimănui sau lucruri pe care el însuşi nu le poate înţelege.

Toate acestea devin posibile prin intermediul şedinţei de consiliere, alături de persoana pregătită să asculte frământările, neliniştile şi căutările sale.

Adolescentul este sprijinit şi îndrumat să înţeleagă – să se înţeleagă pe sine şi pe ceialalţi -, să se descopere aşa cum este, să se accepte, să îşi găsească speranţele, resursele şi visele de care are nevoie pentru a merge mai departe pe drumul său către maturitate. Gânduri, sentimente, aşteptări, vise, trăiri nespuse pot fi puse în cuvinte pentru a căpăta o formă aceesibilă puterii sale de înţelegere.

Adolescentul poate participa la consiliere individuală sau consiliere de grup. Ambele tipuri de intervenţie psihologică sunt eficiente şi aduc fiecare avantajele sale adolescentului.

Pentru ca o intervenţie psihologică să fie eficientă este necesar ca adolescentul să fie motivat pentru aceasta, să îşi dorească schimbare şi să participe la şedinţele stabilite cu psihologul.

Beneficiile consilierii psihologice a adolescentului sunt nu numai de partea adolescentului, ci şi de partea părintelui acestuia. Acestora li se facilitează o mai bună relaţionare sau comunicare, accesarea unor modalităţi de soluţionare ale problemelor cu care se confruntă la un anumit moment al existenţei lor, o mai bună funcţionare a familiei.

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com





Oglindă, oglinjoară

11 11 2009

Mă uit în oglindă şi nu îmi place ceea ce văd. Nu mai sunt copil, dar încă mai vreau să fiu pentru că îmi este teamă. Îmi este teamă să cresc, să devin adult, să nu mai fiu eu cel de până acum. Simt tristeţe şi singuratate. Simt că părinţii mei nu mă înţeleg şi nu văd ceea ce se întâmplă cu mine. Mă doare şi mă apasă din ce în ce mai tare. Îmi vine să ţip. Îmi vine să fug. Să mă ascund pentru a înţelege ceea ce se întâmplă cu mine. Mi-e greu să exprim aceste lucruri, şi îmi este din ce în ce mai greu să comunic cu părinţii mei ceea ce simt. Mă uit la ei şi nu îi mai văd cu aceeaşi ochi de copil. Acum ei sunt altfel, dar şi eu sunt altfel şi nu am cui să spun acest lucru. Uneori sunt nervos, alteori visător, iar stările care mă inundă nu le înţeleg şi nici nu ştiu cui i-aş putea spune aceste lucruri despre mine. Ai mei nu mă înţeleg, sunt panicaţi, nervoşi şi de cele mai multe ori nu au timp sau rabdare pentru a mă asculta, iar eu simt că vina este a mea. Ei nu văd că între noi se sapă o prapastie adâncă. Aş vrea să clădesc punţi, dar îmi este frică. Mi-e teamă că nu voi fi înţeles, şi iar voi fi certat că nu sunt cum eram până acum, un copilaş dragălaş care îşi diviniza părinţii. Oare de ce îi văd acum cu alţi ochi? Oare de ce în sufletul meu se amestecă atâtea trăiri? Mă simt dezorientat şi am nevoie de înţelegere şi de sprijin.

Mă uit în oglindă şi văd cum trupul meu nu mai este la fel. Este modificat şi nu îmi place acest lucru. Mă face să îl ascund sub haine, sub alte accesorii care adulţilor nu le plac. Nu îmi găsesc locul, nu prea ştiu cine sunt. Mai sunt un copil? Ce se întâmplă cu mine? Ce se întâmplă cu ai mei şi de ce acum mi-au devenit din prieteni dujman

Mă uit în oglindă şi încă nu ştiu foarte clar cine sunt sau ce am să devin. Aş vrea să fiu în multe feluri, dar încă nu m-am hotărât cum să fiu, cine să fiu.

Ma uit în oglindă şi uneori plâng pentru că sunt pe cale să pierd ceva. Ce anume nu ştiu! Probabil, copilăria mea.

În textul de mai sus am încercat să surprind o frântură din adolescenţă pentru cei care trăiesc această etapa, dar în mod special pentru cei care au trecut de ea. Poate am reuşit sau poate nu. Dar sper măcar să fi atras atenţia celui care este părinte de adolescent şi care a uitat că şi el a fost adolescent cândva. Dacă vrei poţi adauga şi tu la comentarii impresii sau amintiri despre adolescenţa ta. Poate aşa reuşim să-i sprijinim şi pe alţii, părinţi sau adolescenţi prinşi în mirajele acestei etape de viaţă.

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com





Când îţi protejezi copilul în exces, poţi dărâma în loc să clădeşti

17 03 2009

Uneori suntem extrem de protectivi cu copiii noştri. Nu vrem ca ei să fie răniţi, cum, probabil, s-a întâmplat cu noi când eram copii. Teama pentru copiii noştri, grija mărită faţă de ei, dorinţa de ai proteja oricând şi oriunde ne face să alunecăm fără să gândim pe panta excesului. Aşa putem deveni asemeni unor cloşti care sunt mereu vigilente cu puii care abia au ieşit din ou. Dar, tot asemeni cloştilor, nu ne dăm seama că puii pe care îi avem în grijă pot fi nişte răţuşte care au nevoie de puţină apa unde să se poată bălacii pentru a se simţi în mediul lor.

Copiii seamănă cu părinţii lor, dar nu sunt nişte mici clone ale acestora. Ei sunt diferiţi şi au nevoie de propria lor experienţă pentru a putea avea propria lor viaţă, pentru a putea dobândi propria lor identitate. Numai aşa se pot dezvolta firesc şi normal. Numai aşa pot dobândi acea experienţă, apoi acele calităţi care să îi poată ajuta să se ferească ei înşişi de pericolele care le oferă existenţa. Aşa pot învăţa cum să treacă acele obstacolele care apar drumul vieţii oricărui om la un moment dat. Obstacolele se numesc încercări ale vieţii, iar ele sunt menite pentru a fi trecute, pentru a putea deveni o fiinţe împlinite.

Pe acest drum al vieţii, noi oamenii suntem asemeni eroilor din basme care trec o succesiune de probe, pentru ca în final, de exemplu, să intre în posesia merelor de aur.

Dar, revenind la copiii noştri, putem vedea cum deseori mama nu conştientizează că prin grijă excesivă poate dăuna copilului ei. Ea, fără să vrea, nu îl poate lăsa să fie aşa cum îşi doreşte el pentru a putea să se dezvolte, să crească pentru a putea să se încumete fără teamă pe drumul plin de încercări al propriei vieţi.

Am întâlnit situaţii în care mama nu îşi lasa fiica să se joace cu copiii de pe stradă pe motiv că aceştia nu îi puteau oferi decât lucruri urâte: înjurături, comportamente agresive, proastă creştere etc. Acest lucru nu era înţeles asa de către copil care devenea din ce în ce mai nervos şi mai dificil. Mama se mira de ce se întâmplă acest lucru şi nu putea să îşi explice de ce fiica sa este atât de ciudată şi dificilă. Fetiţa începuse să îşi creeze o lume a ei, imaginară, total diferită de ce a reală, iar în mediul de la şcoală se simţea izolată şi ironizată de colegii care nu ştiau prin ce trece ea.

Dacă fetiţa încerca să se apropie de un copil de aceeaşi vârstă cu ea, la şcoală, prin vecini, sau prieteni, mama intervenea şi de cele mai multe ori o îndepărta, nelăsând-o pe motiv că toţi ceilalţi aveau diferite comportamente care erau nepotrivite şi care o puteau influenţa în mod negativ.

Problema în loc să se rezolve de la sine aşa cum spera mama se acutiza din ce în ce mai mult. Acum nu mai mai aveam de-a face cu o mamă care dorea numai bine pentru fiica sa, încercând să o protejeze de prietenii pe care copila şi-i putea face, ci aveam de-a face cu o mamă care nu conştientiza că acea grijă excesivă îi face rău copilului ei. Situaţia se acutiza din ce în ce mai mult, iar problema nu mai era a mamei ci şi a fiicei care devenise din ce în ce mai nemulţumită şi mai neînţeleasă.

În aşa fel mama, din dorinţa ei de a nu i se întâmpla nimic rău sau urât fiicei sale, în loc să clădească un om îl dărâma. (psiholog Anca-Elena Vintzeanu)

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com





Nu, mamă! Nu vreau să fiu balerina ta

29 01 2009

Devenim adulţi şi înca mai trăiesc în noi vise neîmplinite, dorinţe neralizate, himere ale trecutului. Toate aceste lucruri care nu ne dau pace caută o modalitatea de a se transforma în realitate. De aceea cei mai la îndemâna noastră sunt copiii noştri. Da, ei pot face ceea ce noi nu am putut realiza din diferite motive.

Dar ne întrebăm dacă ei îşi doresc acest lucru?. Nu! Cu certitudine că mulţi dintre părinţi nici nu se gândesc la acest lucru când îi forţează pe cei mici să facă ceea ce ei înşişi nu au putut duce până la capăt.

Destul de des întâlnim părinţi care nu înţeleg că visele lor sunt diferite de cele ale copiilor lor, care nu fac diferenţa dintre ei şi copii lor. În aşa fel se nasc diferite tensiuni între părinte şi copil, tensiuni generate de trăirile părintelui care se cer să devină realitate. El nu înţelege de ce copilul său se revoltă, de ce se opune şi nu vrea să meargă mai departe pe calea visului neîmplinit care cere insistent să iasă la suprafaţă.

Părintele, de obicei, încearcă să aducă argumente solide pentru a-şi apăra visul său neîmplinit. Susţine că este neînţeles de către copilul său şi aduce în discuţie vremea când el însuşi era copil, iar părintele era ascultat în totalitate. Continuă cu diferite argumente, aduse în încercarea de a-şi explica lui însuşi acestă atitudine pe care o are faţă de copilul său. El nu înţelege că cere imposibilul copilului său – să fie aşa cum el nu îşi doreşte, să simtă aşa cum el nu poate simţi.

Hm, fiica mea nu înţelege absolut deloc! Ea face numai ce vrea ea. Aşa mi-a spus o mămică, care îşi forţa fiica să ia lecţii de balet pentru a deveni balerină profesionistă. Nu înţelegea de ce profesoara încercase să îi spună mai pe ocolite că fiica sa nu va face carieră în acest domeniu, şi că această carieră nu este ceea ce fetiţa îşi doreşte. Toate aceste argumente ale profesoarei de balet trecuseră pe lângă urechile mamei. Ele erau refuzate şi neacceptate de către aceasta. Până la urma mama s-a lovit de refuzul prompt al profesorei de balet care a anunţat-o că fiica sa nu mai poate continua pe motiv că s-a îngrăşat şi nu poate avea greutata care se cere unei balerine.

Dezamăgire pentru mamă. Tăcere din partea fiicei. O stare de teniune neexprimată care plutea în aer şi care prevestea furtuna care urma să vină curând. Această furtună a adus furie. Pe de-o parte furia fiicei, care era neînţeleasă de către mamă, iar pe de cealaltă parte furia care nu a putut să iasă din sufletul mamei atâţea ani. Furia mamei care nu s-a putut exprima atunci când ea la rândul său, copil fiind, a fost refuzată de profesoara de balet pe motiv că a venit prea târziu la cursul de balet şi că nu putea continua, eforturile ei neducând la nici un rezultat.

Nu s-a putut împăca cu acest gând, iar atunci când a devenit mamă dorinţa a renâscut, dar nu pentru ea, ci pentri fiica sa. Acum mai avea o speranţă pentru visul care aşteptase atâta timp să se realizeze. Dar ea nu înţelegea că greşeşte faţă de fiica sa. Orbită fiind de visul său nu vedea că fiica sa este o persoană diferită, cu propriile ei dorinţe şi vise care stăteau să devină realitate.

Neînţelegeri de acest gen sunt des întâlnite între părinte şi copil. De multe ori vedem persoane neîmplinite care au fost forţate să devină nu ceea ce şi-ar fi dorit ele, ci ceea ce au visat părinţii lor.

 

Toate aceste lucruri ar trebui să pună pe gânduri părintele, să îi facă să vadă copilul de lângă el, ci nu pe acela din el care încă mai are dorinţe şi vise neîmplinite. Să poate face distincţia dintre el şi celălalt. (psiholog Anca-Elena Vintzeanu)

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com