Divorțul părinților lasă urme greu de șters în sufletul copiilor

25 11 2011

Când părinții se despart situația nu este deloc plăcută pentru copiii care trec printr-o astfel de experiență dramatică și traumatică atât pentru ei, cât și pentru familia lor. Dorința de a-și recăpăta familia, de a o reconstrui după ruptura pe care a adus-o divorțul îi va însoți toată viața, chiar și la maturite în mintea lor ar putea fi întâlnit uneori acel dacă nu s-ar fi întâmplat… De multe ori, adulții prinși în trăirile lor intense și dureroase uită că alături de ei sunt acele suflete nevinovate care nu înțeleg și nu percep lumea așa cum o văd ei, adulții.Lipsa unei experiențe de viață, fragilitatea pe care o au – pentru că ei încă mai au de crescut – nu îi ajută să întrevadă acele soluții de viitor, atât de repede așa cum poate numai adultul să facă. Ei, de cele mai multe ori se simt neînțeleși, uitați, vinovați și poate pedepsiți de fapte pe care nu le-au făcut niciodată. Nu înțeleg că divorțul este o problemă ce se dezbate între adulți, iar ei nu au nici un fel de amestec în această hotărâre pe care au luat-o adulții și nu ei. Uneori, adulții greșesc neînțelegând ceea ce se întâmplă cu copii lor, neacordându-le acel răgaz și acea înțelegere de care copiii au atâta nevoie într-o astfel de situație. Ceea ce se întâmplă după divorț îi poate face să se simtă părăsiți, abandonați, uitați, neiubiți chiar de cei care sunt și au rămas pentru ei cele mai importante persoane din viața lor (părinții). Cu durere în suflet visează mereu la familia care a fost, încercând în mintea lor să o reconstruiască pentru a mai simți încă o dată acea căldură, înțelegere, iubire și echilibru pe care cândva îl simțeau. Pot apărea diverse probleme, cum ar fi: dificultăți școlare diferite, abandon școlar, izolare sau tendința către acesta, fuga în fantasmă sau în visare (acolo în acea lume imaginară unde pot face față acelor probleme de schimbare cu care sunt nevoiți să se confrunte), somatizări diferite, stimă de sine scăzută și probleme legate de imaginea de sine, sau mai grav probleme legate de adicții (consum de diferite substanțe), anturaje proaste și chiar tentative de suicid. Dacă sunteți părinți și treceți printr-o experiență dureroasă așa cum este divorțul sau separarea nu ezitați să faceți o vizită cu adolescentul sau copilul dumneavoastră la psiholog pentru a putea preveni și evita diferitele probleme care pot apărea dintr-o astfel de experiență de viață.

Nu lăsați pe mâine lucruri care se pot agrava din zi în zi și care pot influența în mod negativ viața copilului dumneavoastră.

psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

Reclame




Minighid în meseria de părinte

13 01 2011

 

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

De acasă copilul învaţă, de la părintele său şi de la adulţii din preajmă, cum să se raporteze la ceilalţi, cum să comunice şi să relaţioneze. Comportamentul şi atitudinea părintelui vor construi un model, de cele mai multe ori preluat de copil. Acest model oferit de adult influenţează structurarea personalităţii copilului.

Citește întregul articol aici: http://www.almanahmedical.eu/inpage/minighid-in-meseria-de-parinte/





Când apelăm la psiholog?

21 06 2010

Suferința interioară, anumite trăiri intense cărora simțim că nu le mai putem face față devin motive care ne fac să apelăm la serviciile pe care le poate oferi un psiholog specializat în consiliere sau psihoterapie. Dorința noastră de a înlătura sau diminua disconfortul pe care îl simțim în anumite momente ale vieții noastre, ne îndreaptă pașii căte cabinetul de psihologie. Aici, căutăm să găsim acel sprijin care să ne ajute pentru a putea:

  • trece peste impasul existențial;
  • să ne eliberăm de umbre ale trecutului;
  • să facem schimbări în viața noastră;
  • să ne găsim resursele care să ne ajute să mergem mai departe;
  • să ne regăsim echilibrul pe care într-un anumit moment al vieții noastre simțim că l-am pierdut sau ne-am îndepărtat de el;
  • să găsim răspunsuri la întrebări care ne macină;
  • să ne regăsim sensul de care simțim că avem atâta nevoie în drumul vieții;
  • să ne înțelegem propriile trăiri și gânduri, și să avem acces la acea înțelegere și toleranță față de noi, față de celălalt;
  • să putem face schimbări în existența noastră care să ne ajute să evoluăm și să ne îmbogățim interiorul;
  • să învățăm să iertăm și să ne iertăm, să iubim și să ne iubim, precum și să ne bucurm de noi înșine;
  • să ne descoperim și să ne acceptăm așa cum suntem;
  • să avem acces la înțelegere, cunoaștere, învățare a tot ceea ce este despre noi, despre relațiile noastre cu cei ce ne înconjoară;
  • să găsim soluții pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm;
  • să regăsim acea încredere în forțele proprii pentru a putea dobândi propria autonomie și independență;
  • să înțelegem ce sau cât din noi, ce sau cât din celălalt poate creea neînțelegere, tensiune, conflict în relațiile în care suntem prinși etc.

Dacă o suferință fizică poate fi rezolvată prin găsirea unei soluții în cabinetul medicului, putem spune că suferința sufletească își poate găsi vindecare sau ameliorare în cabinetul psihologului. Atunci când apelăm la un astfel de sprijin trebuie să știm că, pentru a obține rezultatele dorite, este necesar să fim motivați pentru interveția psihologică, să fim conștienți că numai ceea ce există în interiorul nostru devine motorul schimbării și transformării spre găsirea echilibrului necesar pentru a putea merge mai departe pe drumul existenței.

Sprijiniți, asistați și orientați asemeni unui copil care abia învață să meargă, învățăm să ne descoperim și să ne cunoaștem acele părți ale noastre, încă neexplorate de noi din teamă sau neștiință. O astfel de experiență ne poate ajuta să ne redescoperim, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem.

psiholog Anca-Elena Vintzeanu

Adresă cabinet:

strada Academiei nr. 39 – 41,

scara B, etaj, II, apartament 14, sector 1, Bucureşti

0730.660.505

vintzeanu@yahoo.com





CABINET PSIHOLOGIC

27 01 2010

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com

http://www.salutbucuresti.ro/harta/?q=06306106206906e06507402007007306906806f06c06f067069063&x=31978&y=46435&ah=35&z=-105&v=2vintzeanu@yahoo.com





Cine? Cum? Când apelam la o consiliere psihologică sau psihoterapie?

20 12 2009

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com

Momentele sau situaţiile din viaţa noastră în care suntem cuprinşi de nemulţumire, îngrijorare, tensiune, teamă, frustrare, vinovăţie, neputinţă şi multe alte sentimente sau trăiri negative care generează blocaje sau greutate în adaptarea la viaţa pe care o ducem.

Dacă aceste trăiri sunt resimţite intens şi pe o perioadă mai lungă de timp, sau dacă apar din când în când creându-ne diferite dificultăţi de adaptare în diverse medii (şcolar, profesional, familial etc.) sau bolcaje care ne îngreunează drumul existenţei noastre, atunci avem posibilitatea de a face ceva pentru noi pentru a depăşi aceste situaţii sau stări dificile.

Acest a face ceva pentru noi este de fapt începutul unei noi experienţe care ne ajută să clarificăm sau să vedem mult mai bine ceea ce este în noi, ceea ce ne împiedică să putem merge mai departe pe drumul existenţei noastre.

Acest lucru îl putem face organizat, într-un cadru securizant, alături de consilier sau psihoterapeut care ne ghideză în această experineţă de cunoaştere interioară.

Numai aflând ceea ce este în noi, numai cunoscându-ne propria interioritate putem afla care sunt acele părţi ale noastre care ne opresc în creştrea noastră psihologică, care nu ne lasă să evoluăm mai departe în existenţa pe care o trăim.

Această experienţă, care poate fi trăită numai în cadrul securizant pe care îl oferă consilierul sau terapeutul, ne poate ajuta să descoperim în noi potenţialităţi. Părţi mai puţin cunoscute sau chiar încă necunoscute nouă care vor deveni ancore în redobândirea echilibrului de care avem atâta nevoie pentru a face faţă situaţiilor de viaţă care au fost, care sunt şi care vor veni odată cu firul existenţei noastre.

Cine apelează la o astfel de experienţă are posibilitatea de a dobândi acele abilităţi de care are nevoie pentru a depăşi situaţii sau experienţe care au lăsat urme, pentru a depăşi trăirile negative, comportamentele şi atitudinile nepotrivite care nu ne lasă să evoluăm.

Când apelăm la o astfel de intervenţie psihologică, pentru a obţine rezultate cât mai eficiente este necesar să fim motivaţi, să ne dorim o schimbare în modul nostru de a vedea lucrurile care vin din noi pentru a putea schimba ceva în exterior, în realitatea exterioară, în relaţiile pe care le clădim cu ceilalţi, cu oamenii din jurul nostru.

Câteva exemple de situaţii în care putem apela la serviciile psihologice sunt:

  • –       situaţii în care se produc diferite schimbări ale mediului în care trăim, cum ar fi: mediul educaţional, şcolar, profesional, familial etc.;
  • –       situaţii de viaţă care au ca rezultat diferite experienţe traumatice şi care au lăsat urme sau răni sufleteşti;
  • –       situaţii în care am fost nevoiţi să trăim separări, cum ar fi: divorţul, decesul unei persoane apropiate etc.;
  • –       situaţii în care ne simţim timizi, neputincioşi, suprasolicitaţi, că nu putem face faţă aşa cum ne-am dori noi evenimentelor care ne înconjoară;
  • –       atunci când trăim o depresie;
  • –       când suferim de diferite temeri, frici, atacuri de panică;
  • –       situaţii în care întâmpinăm dificultăţi de comunicare sau dificultăţi de relaţionare cu alte persoane;
  • –       când întâmpinăm dificultăţi în luarea unor decizii mai mult sau mai puţin importante pentru noi;
  • –       tulburări de somn etc.




Oglindă, oglinjoară

11 11 2009

Mă uit în oglindă şi nu îmi place ceea ce văd. Nu mai sunt copil, dar încă mai vreau să fiu pentru că îmi este teamă. Îmi este teamă să cresc, să devin adult, să nu mai fiu eu cel de până acum. Simt tristeţe şi singuratate. Simt că părinţii mei nu mă înţeleg şi nu văd ceea ce se întâmplă cu mine. Mă doare şi mă apasă din ce în ce mai tare. Îmi vine să ţip. Îmi vine să fug. Să mă ascund pentru a înţelege ceea ce se întâmplă cu mine. Mi-e greu să exprim aceste lucruri, şi îmi este din ce în ce mai greu să comunic cu părinţii mei ceea ce simt. Mă uit la ei şi nu îi mai văd cu aceeaşi ochi de copil. Acum ei sunt altfel, dar şi eu sunt altfel şi nu am cui să spun acest lucru. Uneori sunt nervos, alteori visător, iar stările care mă inundă nu le înţeleg şi nici nu ştiu cui i-aş putea spune aceste lucruri despre mine. Ai mei nu mă înţeleg, sunt panicaţi, nervoşi şi de cele mai multe ori nu au timp sau rabdare pentru a mă asculta, iar eu simt că vina este a mea. Ei nu văd că între noi se sapă o prapastie adâncă. Aş vrea să clădesc punţi, dar îmi este frică. Mi-e teamă că nu voi fi înţeles, şi iar voi fi certat că nu sunt cum eram până acum, un copilaş dragălaş care îşi diviniza părinţii. Oare de ce îi văd acum cu alţi ochi? Oare de ce în sufletul meu se amestecă atâtea trăiri? Mă simt dezorientat şi am nevoie de înţelegere şi de sprijin.

Mă uit în oglindă şi văd cum trupul meu nu mai este la fel. Este modificat şi nu îmi place acest lucru. Mă face să îl ascund sub haine, sub alte accesorii care adulţilor nu le plac. Nu îmi găsesc locul, nu prea ştiu cine sunt. Mai sunt un copil? Ce se întâmplă cu mine? Ce se întâmplă cu ai mei şi de ce acum mi-au devenit din prieteni dujman

Mă uit în oglindă şi încă nu ştiu foarte clar cine sunt sau ce am să devin. Aş vrea să fiu în multe feluri, dar încă nu m-am hotărât cum să fiu, cine să fiu.

Ma uit în oglindă şi uneori plâng pentru că sunt pe cale să pierd ceva. Ce anume nu ştiu! Probabil, copilăria mea.

În textul de mai sus am încercat să surprind o frântură din adolescenţă pentru cei care trăiesc această etapa, dar în mod special pentru cei care au trecut de ea. Poate am reuşit sau poate nu. Dar sper măcar să fi atras atenţia celui care este părinte de adolescent şi care a uitat că şi el a fost adolescent cândva. Dacă vrei poţi adauga şi tu la comentarii impresii sau amintiri despre adolescenţa ta. Poate aşa reuşim să-i sprijinim şi pe alţii, părinţi sau adolescenţi prinşi în mirajele acestei etape de viaţă.

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com





Băieţelul şi Albă ca Zăpada

22 06 2009

Îmi amintesc de un copil, care în fiecare seară o ruga pe mama sa să îi spună basmul Albă ca Zăpada. Îi plăcea atât de mult încât l-ar fi ascultat la nesfârşit fără să se plictisească. Pentru că dragostea sa pentru Albă ca Zăpada era mare, o rugase pe mama să o deseneze, pentru ca el să o coloreze şi mai apoi să o decupeze frumos. Aşa personajul din poveste cu puţină magie devenea un personaj concret care era prezent în jocurile sale. Albă ca Zapăda era pusă la loc de cinste atunci când era ora mesei sau se apropia ora de culcare.

Magia folosită în jocurile sale îl ajuta pe băieţel ca Albă ca Zăpada să devină un personaj viu cu care se putea juca. Tot aşa el căpăta puterea de a transforma orice obiect sau întâmplare aşa cum îşi dorea sau vroia el în acel moment, şi să devină oricine ar fi vrut. De multe ori îl puteai auzi cum purta conversaţii cu personaje de poveste întruchipate de diferite jucărioare care puteau fi găsite în camera lui, ca de altfel prezente în camera oricărui copil.
Când intra în lumea jocului, cei mari ascultau miraţi la ce se întâmpla acolo, la replicile care erau rostite de micuţ cu abilitate şi măiestrie. Aşa băieţelul descoperise cum să o învingă pe mama cea rea, vrăjitoarea, din poveastea Albă ca Zapada, pentru ca aceasta să nu mai poate face niciodată rău fetei frumoase pe care el o purta cu grijă şi o punea la loc de cinste în fiecare seară înainte de culcare. Şi tot aşa el descoperise care erau acele calităţi care i-ar fi trebuit fetei din poveste pentru a nu se mai lăsa amăgită sau păcalită de fiecare dată de mama sa.
Cred că povestea asta ţi-a amintit că şi tu ai avut în copilărie o poveste preferată, că şi tu ai adus în jocurile tale personaje care ţi-au adus vise frumoase atât în somn, cât şi în jocurile copilăriei tale. Tot din jocuri şi poveşti ai învăţat multe atât despre tine, cât şi despre celalţi. Şi tot aşa ai aflat că pot exista diferite soluţii la situaţii care păreau fără ieşire.
Basmele, poveştile, jocurile devin instrumente de lucru pentru cel care vindecă suflete. Cum în fiecare din noi, indiferent de vârstă, există un copil cele povestite de mine mai sus sunt elemente importante în diferite terapii.
În interiorul copilului există o lume magică, uneori uitată sau ignorată de către persoana adultă. Acest lucru devenind de multe ori sursa conflictelor dintre părinţi şi copiii lor.
Jocul folosit într-un cadru terapeutic înlesneşte accesul la această lume magică a copilului, astfel încât lumea copilului şi cea a adultului pot fi puse în legătură pentru a comunica, sau pentru a învăţa să comunice, cât şi pentru a se influenţa una pe cealaltă.
În cazul copilului sau adolescentului, jocul folosit în terapie oferă acestuia posibilitatea de a înţelege evenimente din viaţa reală, evenimente pe care încă nu le-a înţeles, nu ştie cum să le gestioneze şi cum să le primească în interiorul său pentru a nu deveni obstacole în calea dezvoltării sale psihice sau emoţionale.
Exprimarea nevoilor, a sentimentelor, a trăirilor, a experienţelor de viaţă devin posibile în cadrul securizant al terapiei. Astfel, cei care intră într-un program de terapie pot dobândi comportamente noi, mai adaptate la realitatea în care trăiesc.
Pentru copilul sau adolescentul cu diferite dificultăţi sau probleme terapiile care folosesc jocul ca instrument de lucru pot aduce o optimizare, pot oferi un suport, scoţând la suprafaţă potenţialul de care copilul are nevoie pentru a se adapta şi a creşte echilibrat. (psiholog psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu)

Date de contact

Adresă cabinet: str. Banu Manta nr. 16, sector 1, Bucureşti

Telefon: 0730.660.505

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com