Redefinirea relației părinte – copil

20 11 2014

Gândindu-mă la persoanele implicate într-o relație „părinte de adult” – „copil devenit adult” am scris acest material în încercarea de a clarifica ceea ce înseamnă redefinirea relației părinte – copil, atunci când copilul a ajuns la vârsta maturității.

În cabinetul de psihoterapie sunt întâlnite frecvent diferite probleme izvorâte din relațiile nepotrivite ale părinților cu copiii lor care nu mai sunt copii. Disfuncționalitățile acestor relații sunt generatoare de multiple conflicte și neînțelegeri care duc la neîmpliniri, neputințe, dezechilibre în viața persoanelor angrenate în relație. Avem curajul, sau ne este mai la îndemână, de a ajunge la o psihoterapie sau o consiliere psihologică cu copilul nostru minor, dar destul de rar avem curajul de a ajunge în cabinetul de psihoterapie cu mama sau tata pentru a ne rezolva problemele existente într-o relație de tipul copil devenit adult și părintele său. Dacă am încerca să schimbăm puțin perspectiva, am avea de câștigat echilibru interior și mulțumire de sine pentru cei implicați.

Din diferite motive – prejudecată, rușine sau lipsă de informare – persoanele prinse în astfel de relații disfuncționale evită, de cele mai multe ori, căutarea unor soluții prin intermediul unei consilieri sau psihotarapii, ajungând la deteriorări sau rupturi ale relațiilor care influențează sau se perpetuează în întregul sistem relațional al persoanei. Orice fel de relație funcțională sau disfuncțională se perpetuează de-a lungul generațiilor cu sau fără voia noastră. Modalitatea de a schimba ceva se poate găsi coștientizând și înțelegând cum se formează, se dezvoltă și funcționează relațiile.

Relația părinte – copil este cea care stă la baza tuturor relațiilor pe care le formăm și le dezvoltăm cu toate persoanele din grupurile pe care le frecventăm. Acestă relație, la fel ca și persoanele care sunt implicate în ea, evoluează și se modifică de-a lungul vieții. De aceea, este potrivit să știm că numai relațiile sănătoase sunt cele care aduc echilibru și împlinire oricărei ființe umane. Construind și perpetuând o relație sănătoasă între părinte și copil încă de la începuturile vieții, apoi între părinte și copilul devenit adult, dăruim generațiilor viitoare echilibru, maturitate și împlinire de sine. Relația între părinte și copil nu rămâne mereu aceeași, ea se transformă și se reașează pe noi poziții, cunoscând noi perspective, adică se redefinește, o dată cu creșterea copilului și transformarea lui în adult. Rolurile protagoniștilor acestei relații se transformă de la dependență și inegalitate, la independență și egalitate.

Când copiii au crescut ne poate fi greu să ne obișnuim cu ideea că aceștia au ajuns la vârsta maturității și de cele mai multe ori avem tendința de a-i considera in continuare neajutorați și lipsiți de experiență, omițând faptul că ei au crescut și că au devenit adulți, poate chiar și părinți, că sunt oameni capabili și răspunzători de propriile vieți și decizii. În acestă situație relația părinte – copil este necesar să fie redefinită pentru a evita posibilele tensiuni, conflicte sau disfuncționalități care se pot instala între cele două generații. Aceste aspecte influențează nu numai persoanele implicate în mod direct, ci și ceilalți membri colaterali ce alcătuiesc familia – soți, soții, copii sau nepoți. Astfel se nasc situații generatoare de conflicte, nemulțimiri și sentimente de neputință atât de-o parte cât și de cealaltă a relației părinte – copil. Pentru a putea evita acest gen de relații care se pot instala în viața noastră este mult mai sănătos să găsim o altă perspectivă a acestei relații, care ne-ar aduce mulțumirea și împăcarea a ceea ce trăim.

 

Câteva repere pentru redefinirea relației părinte – copil

 

În încercarea de a vă familiariza cu ceea ce înseamnă transformarea unei relații părinte – copil voi încerca să vă prezint câteva aspecte care pot fi luate în considerare, aspecre pe care le-am numit repere.

Unul dintre acestea ar fi transformarea rolului de părinte. Asta înseamnă că dacă până acum rolurile dintre părinte și copil erau inegale și exista dependența totală a copilului de alegerile și deciziile părintelui, acum acest raport s-a schimbat, amândoi fiind adulți egali, fiecare implicat și răsunzător de propriile sale alegeri și decizii. Astfel ajungem la egalitate între roluri și la independența copilului devenit adult. Ne putem reprezenta această egalitate, comparând-o cu relația dintre doi prieteni.

Un alt aspect de luat în considerare, poate fi acela de a accepta schimbările pe care le trăiți sau de a fi deschis către acest lucru. Viața trăită până acum a adus schimbări persoanelor implicare în relație. Aceste schimbări ar trebui să se desfășoare natural fără să creeze probleme, lăsându-i fiecărei persoane implicate în relație găsirea și implementarea propriilor soluții.

Crearea unei legături noi și adecvate între generații, mai poate fi considerat un reper important în redefinirea acestei relații. Astfel se găsesc noi abordări ale problemelor, se produce o eliberare din vechile roluri ce implicau dependență și inegalitate, urmată de o reintrare în noile roluri ce aduc independență și egalitate. Acest lucru este posibil printr-o separare a copilului de părinte, separare care nu poate să se producă decât cu implicarea și acordul ambelor părți. Mai clar însemnând oferirea de către părinte a libertății de decizie a copilului, precum și implicarea și asumarea acestuia din urmă în rolul de adult.

 

Câteva idei care pot ajuta părintele să redefinească relația cu copilul lui acum devenit adult:

 

  • să tratăm copiii ca pe niște adulți, considerându-i oameni în toată firea, capabili și asumați;
  • să acceptăm că ei au propria lor viață, diferită de a noastră, construită din propriile lor dorințe și alegeri;
  • să ne concentrăm asupra propriei noastre vieți, găsind noi perspective, ocupații, priorități, care ne pot ajuta să ne împlinim existența;
  • să construim relații flexibile cu copiii noștri, acum deveniți adulți;
  • să-i acceptăm cu propriile lor decizii și existențe, chiar dacă nouă nu ne fac păcere sau considerăm că sunt nepotrivite din punctul nostri de vedere;
  • să îi vedem ca pe niște egali, renunțând la poziția de autoritate din trecut;
  • să îl ajutăm să se desprindă din dependența relației părinte – copil, fiindu-le alături așa cum ei o cer și nu așa cum vrem sau considerăm noi;
  • să le oferim sprijin potrivit, numai atunci când solicită acest lucru;
  • să îi ascultăm ca pe niște prieteni, oferindu-le sfaturi numai dacă le cer;
  • să nu îl mai punem în ipostaza de copil dependent sau neajutorat etc.

 

În cazul în care nu puteți găsi acele repere de care aveți nevoie pentru a transforma relația părinte – copil devenit adult, puteți încerca să găsiți soluții potrivite căutând informații și sprijin prin intermediul unei consilieri psihologice sau psihoterapii individuale sau de familie, în funcție de situația pe care o trăiți. Acest gen de intervenție psihologică are menirea de clarifica și de a vă ajuta să înțelegeți ceea ce se întâmplă cu părintele și cu copilul acestuia devenit adult, dar și ce impact are relația părinte – copil în sistemul relațional al persoanei. Nu este niciodată prea târziu și nu este o rușine să ceri ajutor pentru a aduce ordine și înțelegere în relațiile de familie, pentru a rezolva acest gen de probleme care nu dau liniște și împăcare atât cu sine, cât și cu familia.

Consilierea psihologică sau psihoterapia individuală sau de familie te poate ajuta să înțelegi ce însemnă o relație sănătoasă atât cu cu propriul tău copil sau părinte, dar și cu celelalte persoane din viața ta, care sunt și cum pot fi depășite barierele care împiedică construirea și dezvoltarea unor relații sănătoase.

Îți mulțumesc că ai citit acest material și sper să îți fie de folos!

psiholog – psihoterapeut Anca – Elena Vințeanu

Bd. Banu Manta nr. 16, bl. 27, sc. B, parter, ap. 55, sectot 1, București

0730 660 505

 

Anunțuri




Când mergem cu copilul la psiholog

15 04 2010

Suntem părinţi şi de cele mai multe ori ne facem griji în legătură cu evoluţia şi viitorul copilului nostru. Ne dorim, ca orice părinte, ca viaţă fiului sau fiicei noastre să fie împlinită şi încununată de succese şi realizări. Iar pentru a realiza acestea suntem deschişi şi dispuşi să facem ceea ce este potrivit pentru copilul nostru, dar uneori nu ştim cum să facem acest lucru. Ni se poate întâmpla să sesizăm anumite comportamente sau stări pe care copilul le are, şi să ne întrebăm dacă este firesc sau nu ca el să se comporte sau să simtă în acest fel.

Nu ştim ce este de făcut, nu ştim pe cine să întrebăm, nu ştim ce este necesar să facem pentru a putea rezolva aceste situaţii pe care le întâmpinăm în viaţa de părinte.

De cele mai multe ori astfel de întrebări pe care părinţii şi le pun pot fi clarificate şi înţelese în cabinetul psihologic.

Psihologul ne poate ajuta să înţelegem ceea ce se întâmplă cu copilul nostru, ceea ce se întâmplă cu noi ca părinţi de nu putem face faţă unor astfel de situaţii. Astfel, avem posibilitatea de a învăţa cum putem găsi soluţii la problemele pe care le întâmpină copilul şi familia noastră.

Când ştiu dacă fiul sau fiica mea are o problemă

pe care o putem rezolva la psiholog?

Copilul poate avea unele comportamente, atitudini sau stări care sunt sesizate de către adulţii care îl înconjoară – părinţi, bunici, educatori, alte persoane din anuturajul lui. Acestea devin deranjante atât pentru copil, cât şi pentru cei din jurul său, iar modalitatea de rezolvare a acestora este greu de găsit pentru părinte.

Uneori copilul poate avea o problemă care îl împiedică să crească şi să se dezvolte aşa cum este firesc. Chiar dacă părintele face eforturi uriaşe pentru a rezolva această problemă, dificultăţile copilului nu dispar, iar părintele este dezamăgit şi dezorientat în demersurile sale.

În astfel de situaţii psihologul vă poate ajuta să descoperiţi ceea ce se întâmplă cu copilul şi vă poate îndruma cum să procedaţi pentru ca piedicile apărute în evoluţia copilului să poate fi înlăturate.

Viaţa poate oferi experienţe traumatice atât pentru copil, cât şi pentru părinţi. Printre experienţele de acest gen se numără: pierderile sau decesul unei persoane apropiate copilului si familiei sale, divorul părinţilor, violenţa sau comportamentul agresiv al unui adult din preajma copilului, accidente, alte traume sau abuzuri prin care a trecut sau trece copilul şi familia sa. Acest gen de experiente, sau situaţii traumatice, care lăsă urma adânci în suflet, pot fi mult mai uşor trecute sau înţelese atunci când avem acces la un ajutor sau sprijin calificat.

Pe lângă experienţele traumatice, care sunt cele mai durerose şi greu de gestionat atât de copil cât şi de părinte, familia mai poate întâmpina fel de fel de dificultăţi sau probleme care îşi pot găsi rezolvare la psiholog. Printre acestea aflându-se: problemele şcolare, dificultăţi de relaţionare şi de comunicare, somatizări, complexe de inferioritate, ticiuri, diferite frici şi stări de tensiune, coşmaruri şi insomnii, comportamente nepotrivite, nervozitate şi agresivitate etc.

Situaţiile prezentate în continuare au menirea de a vă ajuta să găsiţi un răspuns la întrebarea prezentată mai sus.

Dificultăţile şcolare

Cpilul întâmpină diferite dificultăţi în procesul de învăţare şi pregătire şcolară. Printre aceste dificultăţi se află: memorează greu, învaţă mult dar rezultatele şcolare sunt sub nivelul pregătirii sale, are rezultate şcolare slabe şi se pare că nu face faţă la şcoală din diferite motiove, este neatent şi agitate la şcoală, invocă mereu scuze şi motive pentru a amâna sau evita făcutul temelor, are tendinţa de a fugi sau absenta de la şcoală etc. Toate aceste dificultăţi pe care copilul le poate întâmpina în procesul de învăţare şi pregătire şcolară au o cauzalitate diversă care poate fi depistată şi îndepărtată sau ameliorată.

Ticurile

La un moment dat, copilul a început să aibă ticuri, iar acest lucru ne îngrijorează atât pe noi ca părinţi, cât şi pe el. Ticurile, dacă nu sunt rezolvate la timp, nu dispar ci au tendinţa de a deveni permanente şi chiar de a se extinde.

Dacă am fost la medic şi acesta, în urma examinării medicale, ne-a confirmat că problema nu este medicală, ci una psihologică este mult mai potrivit să căutăm să rezolvăm acestă problemă care este destul de deranjantă şi care nu trece de la sine.

Enurezis, encomprenzis

Am fost la medic, iar acesta ne-a confirmat că această problemă nu este una medicală ci una psihologică. În acest caz părintele nu trebuie să stea prea mult pe gânduri dacă să meargă sau nu la psiholog cu copilul său, ci este mult mai potrivit să încerce să caute soluţii în cabinetul psihologului. Aici, psihologul împreună cu copilul şi părintele pot găsi rezolvare la o astfel de problemă dificilă şi neplăcută.

Coşmaruri, insomnii, agitaţie în somn

Se întâmplă ca noaptea copilul nostru să aibă tulburări de somn care ne neliniştesc foarte tare. Visele urâte, insomnia sau agitaţia din timpul somnului sunt semn că fiul sau fiica noastră se confruntă cu o problemă psihologică. Cauza acestei probleme poate fi depistată şi înlăturată cu ajutorul unor şedinţe de consiliere psihologică.

Tulburări de vorbire de comunicare

Acest gen de tulburări sunt variate, iar ele dacă nu sunt rezolvate persistă creând dificultăţi în procesul de învăţare şi pregătire şcolară al copilului din ce în ce mai mari. Datorită lor procesul de învăţare şcolară devine greoi, iar rezultatele şcolare sunt pe măsură. Părintele poate fi orientat pentru a rezolva problema cu care se confruntă copilul său.

Dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi (copii sau adulţi)

Copilul poate avea dificultăţi în a stabili relaţii cu alţi copii sau cu adulţii cu care vine în contact. Relaţionarea cu ceilalţi este esenţială în dezvoltarea noastră ca indivizi umani. Dificultăţile de acest gen pot deveni piedici în evoluţia copilului.

Pierderi / decese

Viaţa ne oferă experienţe diverse, unele dureroase care lasă urme adânci în sufletele noastre şi care ne influenţează în mod negativ existenţa. Pierderea unei persoane dragi este unul din acest gen de experienţe, încărcată de durere şi de trăiri negative. În cabinetul psihologului copilul poate fi ajutat să îşi aline suferinţa, şi să găsească acele resurse interioare care să îl ajute treacă mai departe peste o astfel de experienţă care îi poate influenţa în mod negativ viitorul. Un astfel de eveniment poate deveni obstacol imens în viaţa oricărei persoane, şi mai ales în viaţa unui copil care nu are puterea de înţelegere a adultului.

Divorţul părinţilor

Experienţa traumatică a divorţului părinţilor poate urmări o persoană în întreaga sa viaţă. Amestecul de sentimente negative (neputinţă, vinovăţie, neîncredere, durere, neînţelegere aceea ce s-a întâmplat etc.), amintirile dureroase, schimbările la care este supusă viaţa copilului pot deveni obstacole de netrecut. Nu lăsa ca viaţa copilului tău să fie urmărită de astfel de fantome. Tu, ca parinte poţi fi sprijinit şi îndrumat pentru a afla ceea ce este necesar să faci pentru ca această experienţă să nu devină piedică în calea dezvoltării emoţionale a copilului. Copilul tău poate fi învăţat să facă faţă unei astfel de situaţii dureroase, cât şi schimbărilor pe care familia urmează să le întâmpine.

Teamă / frică

Teama sau frica sunt aspecte care pot creea probleme în viaţa emoţională a unui copil. La şedinţele de consiliere psihologică se pot aborda astfel de probleme, iar copilul poate fi ajutat să înţeleagă şi să gestioneze aceste trăiri, astfel încât ele să nu devină obstacole pentru el.

Îşi roade unghiile / plânge fără motiv

Stările încărcate de tensiune pot face un copil să aibă astfel de comportemente care devin deranjante pentru cei din jurul său. Motivul pentru care un copil face aceste lucruri poate fi descoperit şi înlăturat.

Timiditate

Este timid, iar acest lucru îl face să stea retras şi să nu facă multe lucruri pe care şi le-ar dori să le facă. Părintele nu ştie ce să facă pentru copilul său şi nu ştie cum să procedeze pentru a ajuta copilul să treacă peste o astfel de problemă. Această situaţie îşi poate găsi ameliorare, copilul singur sau copilul împreună cu părintele pot fi îndrumaţi în a descoperi soluţii la problema cu care se confruntă.

Comportamente deviante

Este copilul care distuge lucruri, îi agresează pe ceilalţi, este obraznic cu cei din jur, este extrem de nervos şi din ce în ce mai greu de suportat datorită comportamentului său. Acest gen de probleme necesită rezolvare pentru că ele vor continua şi se vor amplifica îngreunând evoluţia copilului, creându-i o imagine negativă în ochii celorlalţi. Toate acestea duc la apariţia conflictelor între copil şi cei din jurul său (alţi copii sau adulţi). În astfel de situaţii se poate depista cauza care generează un astfel de comportament nepotrivit şi se poate îndruma copilul şi părintele în găsirea unor modalităţi de rezolvare a problemelor.

Somatizează

Copilul care somatizează este copilul care poate prezenta: eczeme pe piele, greţă, vomă, dureri de burtică, dureri de cap etc. Dacă l-aţi dus la medic, iar acesta nu a descoperit o problemă medicală, cel mai posibil este ca problema copilului să fie de ordin psihologic.

Complexe de inferioritate, stimă de sine scăzută

Imaginea pe care o avem despre noi este deosebit de importantă pentru evoluţia noastră. Atunci când apar complexele de inferioritate, stima de sine scăzută şi alte trăiri negative legate de propria persoană este necesar ca ele să îşi găsească soluţionare pentru a nu influenţa în mod negativ evoluţia şi adaptarea copilului copilui.

Sexualitate

Sunt adulţi care întâmpină dificultăţi atunci când sunt puşi în situaţiua de a vorbi despre propria sexualitate, dar mai ales când sunt în situaţia de a aborda o astfel de problemă cu copilul său. Problemele legate de sexualitate sunt diferite, şi ele pot da de furcă părintelui care se confruntă cu una din ele. Psihologul poate fi cel ce te poate ajuta în acestă problemă delicată atât pentru tine, cât şi pentru copilul tău.

Ce se întâmplă în cabinetul psihologului?

Ce se întâmplă în cabinetul psihologului? Este o întrebare pe care şi-o poate pune orice persoană care nu a apelat niciodată la serviciile unui psiholog. Ceea ce aş mai dori să vă specific este faptul că atunci când apelaţi la psiholog acest lucru nu este o ruşine şi nu înseamnă ce veţi fi etichetat în vre-un fel.

Mersul la psiholog este un semn că suntem persoane educate, interesate de sănătatea noastră psihică. Iar persoana care apelează la astfel de servicii este o persoană care îşi doreşte echilibru, evoluţie, înţelegerea şi clarificarea anumitor aspecte ce ţin de psihicul omului, dezvoltare, relaţionare eficientă cu cei din jur, adaptare la condiţiile pe care viaţa i le oferă.

Ceea ce nu ar trebui să uităm este că noi suntem alcătuiţi din corp şi psihic, iar dezvoltarea noastră ţine de sănătatea şi echilibrul ambelor părţi din care suntem alcătuiţi. Dacă la medic rezolvăm aspectele ce ţin de funcţionarea corpului nostru, la psiholog avem în vedere aspectele ce ţin de psihicul nostru.

Psihologul este specialistul pregătit în a vă sprijini în rezolvarea problemelor de ordin psihologic cu care la un moment dat vă confruntaţi. În cazul consilierii copilului, acesta prin intermediul discuţiilor dirijate, al jocului, desenului şi al altor instrumente şi tehnici terapeutice desfăşoară consultaţia psihologică.

Pentru a clarifica diferitele aspecte ale personalităţii, cât şi pentru evidenţierea funcţionării proceselor psihice ale copilului psihologul foloseşte diagnoza psihologică.

Părintele este informat constant cu ceea ce se întâmplă cu copilul său în cadrul consultaţiilor sau şedinţelor psihologice.

În unele situaţii, pentru soluţionarea problemei cu care se confruntă copilul, este necesară şi implicarea părintelui în consilierea psihologică. Această implicare se poate face împreună cu copilul sau separat numai părintele sau părinţii.

Pentru a desprinde problemele cu care se confruntă copilul este necesar un demers psihologic individual. Acest demers continuă cu şedinţe în care scopul principal este acela de a găsi modalităţile de soluţionare ale problemelor cu care se confruntă copilul respectiv.

În funcţie de problematica cu care vine copilul intervenţia psihologică se poate realiza individual sau prin intermediul grupurilor de consiliere sau de dezvoltare personală alcătuite din copii cu vârste apropiate.

Ce înseamna un demers psihologic

Un demers psihologic, o intervenţie psihologică sau un program de consiliere psihologică este activitatea care se petrece în cabinetul psihologic. Această activitate este structurată şi proiectată de psiholog şi se centrează pe problematica persoanei care apelează la un astfel de serviciu.

Demersul psihologic este alcătuit dintr-un număr variat de întâlniri, care au loc la date şi ore stabilite. El presupune prezenţă, seriozitate, implicare, sinceritate, deschidere din partea participanţilor .

Intervenţia individuală sau şedinţele individuale se adresează unei singure persoane şi este centrată pe problemele persoanei respective.

Grupurile de consiliere sau de dezvoltare personală, constituie acel tip de intervenţie psihologică de grup care se adresează mai multor persoane care au diferite caracteristici comune. Acest gen de intervenţie este mult mai eficientă dacă se realizează după o intervenţie individuală sau în paralel cu o intervenţie psihologică individuală

Care sunt avantajele copilului

în urma demersului psihologic

Pentru a putea înţelege mult mai bine care sunt avantajele am să va rog să vă imaginaţi familia dumneavoastră ca pe un sistem, cu elemente care compun acest sistem  – reprezentate de persoanele care intră în alcătuirea familiei – şi care ajută la funcţionarea acestuia.

În cazul în care în acest sistem, care este familia, una din componente nu funcţionează bine, în întregul sistem se produce un dezechilibru. Acest dezechilibru poate duce la afectarea celorlalte elemete într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă nu intervenim în acest sistem pentru a reda echilibrul, disfuncţia continuă şi poate avea tendiţa de a se accentua.

Revenind la familie putem spune că avantajul este acela de a reda ehilibrul şi armonia familiei necesar în evoluţia şi funcţionarea acesteia.

Copilul care trece prin cabinetul psihologului are uirmătoarele avantaje:

  • învaţă să facă faţă diferitelor situaţii pe care le întâmpină în viaţă
  • învaţă să îşi asume responsabilitatea faţă de propriul comportament şi consecinţele faptelor sale
  • învaţă comportamente eficiente, adecvate care să îl conducă spre sucees şi realizare personală
  • devine mai creativ în găsirea soluţiilor potrivite la problemele pe care le întâmpină sau le va întâmpina în viaţă
  • învaţă să se accepte pe sine şi pe cei din jurul său
  • are acces mult mai uşor la propriile resurse care să îi ofere sprijinul şi echilibrul necesar realizării sale
  • învaţă cum îşi poate depăşi stările, sentimentele şi trăirile negative
  • devine mult mai deschis la releţionare cu cei din jurul său
  • învaţă să gestioneze diferite trăiri intense care au tendinţa de a produce dificultăţi în adaptare sau dezechilibre emoţionale etc.

psiholog Anca-Elena Vintzeanu

vintzeanu@yahoo.com





Cine? Cum? Când apelam la o consiliere psihologică sau psihoterapie?

20 12 2009

psiholog – psihoterapeut Anca-Elena Vințeanu

vintzeanu@yahoo.com

Momentele sau situaţiile din viaţa noastră în care suntem cuprinşi de nemulţumire, îngrijorare, tensiune, teamă, frustrare, vinovăţie, neputinţă şi multe alte sentimente sau trăiri negative care generează blocaje sau greutate în adaptarea la viaţa pe care o ducem.

Dacă aceste trăiri sunt resimţite intens şi pe o perioadă mai lungă de timp, sau dacă apar din când în când creându-ne diferite dificultăţi de adaptare în diverse medii (şcolar, profesional, familial etc.) sau bolcaje care ne îngreunează drumul existenţei noastre, atunci avem posibilitatea de a face ceva pentru noi pentru a depăşi aceste situaţii sau stări dificile.

Acest a face ceva pentru noi este de fapt începutul unei noi experienţe care ne ajută să clarificăm sau să vedem mult mai bine ceea ce este în noi, ceea ce ne împiedică să putem merge mai departe pe drumul existenţei noastre.

Acest lucru îl putem face organizat, într-un cadru securizant, alături de consilier sau psihoterapeut care ne ghideză în această experineţă de cunoaştere interioară.

Numai aflând ceea ce este în noi, numai cunoscându-ne propria interioritate putem afla care sunt acele părţi ale noastre care ne opresc în creştrea noastră psihologică, care nu ne lasă să evoluăm mai departe în existenţa pe care o trăim.

Această experienţă, care poate fi trăită numai în cadrul securizant pe care îl oferă consilierul sau terapeutul, ne poate ajuta să descoperim în noi potenţialităţi. Părţi mai puţin cunoscute sau chiar încă necunoscute nouă care vor deveni ancore în redobândirea echilibrului de care avem atâta nevoie pentru a face faţă situaţiilor de viaţă care au fost, care sunt şi care vor veni odată cu firul existenţei noastre.

Cine apelează la o astfel de experienţă are posibilitatea de a dobândi acele abilităţi de care are nevoie pentru a depăşi situaţii sau experienţe care au lăsat urme, pentru a depăşi trăirile negative, comportamentele şi atitudinile nepotrivite care nu ne lasă să evoluăm.

Când apelăm la o astfel de intervenţie psihologică, pentru a obţine rezultate cât mai eficiente este necesar să fim motivaţi, să ne dorim o schimbare în modul nostru de a vedea lucrurile care vin din noi pentru a putea schimba ceva în exterior, în realitatea exterioară, în relaţiile pe care le clădim cu ceilalţi, cu oamenii din jurul nostru.

Câteva exemple de situaţii în care putem apela la serviciile psihologice sunt:

  • –       situaţii în care se produc diferite schimbări ale mediului în care trăim, cum ar fi: mediul educaţional, şcolar, profesional, familial etc.;
  • –       situaţii de viaţă care au ca rezultat diferite experienţe traumatice şi care au lăsat urme sau răni sufleteşti;
  • –       situaţii în care am fost nevoiţi să trăim separări, cum ar fi: divorţul, decesul unei persoane apropiate etc.;
  • –       situaţii în care ne simţim timizi, neputincioşi, suprasolicitaţi, că nu putem face faţă aşa cum ne-am dori noi evenimentelor care ne înconjoară;
  • –       atunci când trăim o depresie;
  • –       când suferim de diferite temeri, frici, atacuri de panică;
  • –       situaţii în care întâmpinăm dificultăţi de comunicare sau dificultăţi de relaţionare cu alte persoane;
  • –       când întâmpinăm dificultăţi în luarea unor decizii mai mult sau mai puţin importante pentru noi;
  • –       tulburări de somn etc.




Uneori gândurile pot prinde glas

15 12 2008

Uneori când fac o activitate migăloasă cum ar fi bucătaritul mai am obiceiul de a vorbi singură. Dacă nu se întâmpla acest lucru fredonez o melodie care imi vine în minte fără să fac prea mare efort a mi-o reaminti. Aşa s-a întâmplat şi acum am început conversaţia de una singură. Da, eram eu cu mine. Întâmplător sunt auzită de băieţelul meu care mă întrebă mirat:

– Mămico, acum cu cine vorbeşti? Te tot aud vorbind sau uneori cântând.

– Eh. Uneori am obiceiul asta de a vorbi de una singura, sau mai bine spus cu mine. Mi se mai întâmpla.

– Ştiu, ştiu.

După acestă conversaţie gândul îmi zboară la o întâmplare trăita recent de mine. Într-una din zile am surprins o doamnă aflată la a doua vârstă vorbind singură în timp ce îşi aşeza nişte dosare:

– Aha! Tu vii aici, tu acolo. Da, asta trebuie să stea între astea două…

La un moment dat distinsa doamnă ridică privirea şi dă cu ochii de mine. Se schimbă uşor la faţă şi jenată îmi spune:

– Uneori mi se întâmplă să mai vorbesc singură. Mă scuzaţi! Poate vi se pare ciudat.

Pe un ton calm şi liniştit îi răspund doamnei că nu este nimic, acest lucru se întâmplă multora. Şi mai toată lumea se simte jenată de acest lucru şi încearcă să dea explicaţii atunci când sunt surprinşi. Oare este ciudat?

Ca psiholog vă spun că nu, iar în cele ce urmează voi încerca să vă arăt de unde vine acet lucru care ne face să ne simţim jenaţi sau să roşim atunci când suntem surprinşi de ceilalţi, mai ales de către persoane străine. Pentru acesta vă voi povesti o altă întâmplare cu fiul meu.

Stau liniştită şi citesc o carte, iar la un moment dat aud vocea fiului meu care vine din camera lui:

– Acum eşti pregătită? Vine rândul tau şi va trebui să cânţi un cântecel. La, la, la … Da, nu uita că este ultima repetiţie, iar mai târziu va începe serbarea. Vezi! Ai reuşit. Aşa trebuie să faci …

Mă ridic uşor de pe canapea şi mă îndrept către camera lui pentru a vedea ce se întâmpla. Când ajung acolo, copilul se joacă cu nişte jucării de pluş. Şi-a construit o scenă, a adus o lampă de birou pe post de reflector, animăluşele de pluş sunt pregătite pentru spectacol. Fiecare are rolul ei, iar în scenă intră după ce au fost prezentaţi. Toată acestă imagine pare magică, parcă am intrat într-o poveste. Da, este lumea copilăriei cu acelparfum de inocenţă şi curăţenie, cu acel farmec de neuitat pe care îl trăieşti numai atunci când eşti copil.

Ceea ce nu înţelegem noi, când devenim adulţi este că acel copil care am fost nu a dispărut, el este încă în noi şi de multe ori iese la suprafaţă prin diferite modalităţi. Ne simţim jenaţi şi nu avem curajul să mărturisim celorlalţi că în sufletele noastre de adulţi încă mai simţim acel copil, că încă el mai revine, iar uneori cu lucruri nerezolvate, cu întrebări la care nu am găsit până acum răspuns.

psiholog Anca-Elena Vintzeanu